Luni seara, Vladimir Putin – în plină contraofensivă ucraineană – a avut o declaraţie televizată, după „aventura” neclară şi avortată a patronului grupului paramilitar Wagner, în care a mulţumit ruşilor pentru anduranţa, unitatea şi patriotismul lor, adăugând că majoritatea combatanţilor şi comandanţilor grupului Wagner sunt patrioţi ruşi, fideli poporului lor şi au probat curaj pe câmpul de luptă. „Voi ţine promisiunea” a mai spus, propunând combatanţilor să intre în armata rusă. Discursul destul de alambicat, în care numele lui Evgheni Prigojin n-a fost enunţat, este decriptat în diferite feluri. Oricum, n-a fost deloc convingător. Se ştia bine că, în ultimele săptămâni, Evgheni Prigojin n-a încetat să profereze calificative insultătoare faţă de Serghei Şoigu şi Valeri Gherasimov, precum „laşi”, „bandă de lingăi”, „creaturi împuţite”, “ţinuţi în braţe de Vladimir Putin”. Patronul Wagner a dezvăluit probleme de securitate foarte grave în Rusia. Pe de altă parte, lipsa de reacţie a comandamentului din Rostov pe Don şi a altor siteuri militare, pe parcursul mărşăluirii de 780 km, înainte de a se opri la 200 km de Moscova, fraternizarea populaţiei cu miliţiile Wagner, doborârea a 6 elicoptere şi a unui avion de transport rămân greu de înţeles. Vladimir Putin a evocat public rebeliunea şi l-a acuzat pe Prigojin de trădare. Oricum, liderul de la Kremlin şi statul rus au primit o grea lovitură în planul imaginii. Chiar şi Beijingul a reacţionat tardiv, estimând că lovitura de forţă de sâmbătă este „o afacere internă”, dar a susţinut „stabilitatea Rusiei”. Conflictul din Ucraina este cauza rebeliunii lui Prigojin, care a afirmat că armata rusă trădează ţara şi generalii lui Vladimir Putin îl mint pe acesta. Chiar retragerea de pe poziţiile din Ucraina atestă că armata rusă este de facto fragilizată. Mai este Vladimir Putin garantul stabilităţii? Se mai poate crede că Occidentul va obliga Ucraina să negocieze cu Kremlinul, dacă Rusia se deşiră sub ochii lor? Aliaţii Ucrainei au recomandat Kievului să nu lanseze lovituri în timpul revoltei. Eventuala schimbare a regimului de la Moscova, ruşii pomenesc de „reţeta Maidanului” de la Kiev din 2014, este o temă larg discutată în media europeană. Este reiterată, în context, o declaraţie făcută la 26 martie 2022, de preşedintele american Joe Biden, care, referindu-se la schimbarea de regim, a spus că „Putin nu poate rămâne la putere”. După ce patronul Wagner a acceptat, în urma diligenţelor preşedintelui Belarus, Alexander Lukaşenko, „întoarcerea din drumul spre Moscova”, interpretările sunt dintre cele mai diferite. Şi una dintre ele coincide paradoxal cu o părere regăsită şi în cartea istoricului şi analistului Mark Galeotti („Hai să vorbim despre Putin. Ce nu înţelege Occidentul” – Humanitas 2022), profesor onorific la University College London, autor a peste 20 de volume despre Rusia, despre care The Time spune că „oferă un tablou sumbru, dar convingător al şefului de la Kremlin şi al sistemului politic pe care îl guvernează”, sună aşa: „s-ar putea să ne confruntăm cu o Rusie putinistă chiar şi fără Putin(…) fiindcă s-ar putea să existe un nou Putin, şi mai mare, care aşteaptă în casa scării”. După toate cele întâmplate, situaţia politică s-ar putea deplasa spre dreapta ultranaţionalistă, căreia, chiar dacă nu-i aparţine deocamdată, Evgheni Prigojin face consens, într-o coaliţie heteroclită, un consens care include pe Ramzan Kadirov, liderul partidului liberal democrat, Leonid Slutski, filozoful Alexandre Dughin, foşti ofiţeri ai armatei ruse în retragere, patriarhul Moscovei, cu o singură idee în cap: Rusia trebuie să învingă Ucraina cu orice preţ, războiul nu se poate termina decât printr-o victorie la porţile Occidentului. În opinia largă a acestora, Vladimir Putin desacralizează identitatea rusă. Toate marile curente de opinie rusă estimează că ofensiva actuală ucrainiană, susţinută de aliaţii săi, nu are altă menire decât schimbarea regimului de la Moscova, divizarea Federaţiei ruse, ea însăşi etnic diversă şi geografic întinsă. Nu există o opoziţie democratică notabilă şi eficientă la regimul rus actual. Partizanii lui Alexei Navalni sunt fie la închisoare, fie au părăsit ţara. Vladimir Putin nu vrea să dea pur şi simplu ceasul înapoi la zilele gloriei trecute, fie ţariste fie sovietice, dar se împotriveşte noului statut al Rusiei în lume. Suferă de probleme de adaptare la era informaţională. Deţine arme nucleare şi o armată numeroasă, dar abia dacă şi le poate permite, o treime din bugetul federal fiind cheltuit pentru securitate în sensul larg al termenilui. Este convins că Rusia contează, mai mult decât reiese din orice înşiruire a punctelor sale relativ tari şi a punctelor cu siguranţă slabe. Se foloseşte de tactici agresive, dar asta nu înseamnă decât un strigăt furios şi disperat în gol, o ultimă tentativă de a nega istoria, de a pretinde că epoca superputerii ruse nu s-a încheiat.
