Cea mai complicată grupă de la Mondial se decide azi

0
422

În grupa F, Mexic, care are 2 victorii, poate pierde calificarea, iar Coreea de Sud, cu 2 eşecuri, are încă şanse de a ajunge în optimi

Grupa F, una a calculelor, a paradoxurilor, se decide astăzi, după ultimele două partide. Chiar dacă are două victorii, Mexic poate pierde calificarea, în timp ce Coreea de Sud, chiar dacă nu are niciun punct, poate obţine in extremis locul în optimi. De la ora 17, avem Germania – Coreea de Sud (TVR 1 şi TVR HD), la Kazan, şi Mexic – Suedia (TVR 2), la Ekaterinburg. Dacă Germania bate Coreea de Sud cu 1-0, iar Suedia învinge Mexic cu acelaşi scor, am avea 3 echipe cu acelaşi număr de puncte şi acelaşi golaveraj, practic la egalitate perfectă. În acestă situaţie, se va ajunge la criteriul fair-play-ului, acolo unde Germania stă cel mai prost, mai ales după ce Jerome Boateng a fost eliminat în meciul cu Suedia. Până acum, Mexic şi Suedia au câte două cartonaşe galbene încasate, iar nemţii au echivalentul a cinci cartonaşe galbene. În cazul în care şi la acest capitol se va ajunge la egalitate, atunci ultimul criteriu de departajare va fi tragerea la sorţi. O situaţie de egalitate în 3, dar pentru un singur loc, am avea şi în cazul în care Coreea de Sud bate Germania cu 1-0 şi Mexic câştigă tot cu 1-0 cu Suedia. Mexic ar fi calificată cu 9 puncte, iar Germania, Coreea şi Suedia ar avea câte 3 puncte şi acelaşi golaveraj. Suedia are nevoie de o victorie la 2 goluri cu Mexic pentru a fi sigură că merge mai departe, în timp ce Mexic trebuie să nu piardă, ca să nu aibă emoţii pentru accederea în optimi. Germania şi Coreea de Sud s-au mai întâlnit de două ori la Mondiale, de fiecare dată nemţii câştigând cu 2-1. Un singur meci Suedia – Mexic a mai fost la un turneu final, câştigat cu 3-0 de nordici, în 1958

Serbia trebuie să bată Brazilia pentru a se califica

În grupa E, de la ora 21, avem Brazilia – Serbia (TVR 1 şi TVR HD), pe arena „Spartak” din Moscova, şi Elveţia – Costa Rica (TVR 2), la Nijni Novgorod. Costa Rica este eliminată. Brazilia şi Elveţia au nevoie de câte un punct pentru a se califica, în timp ce Serbia trebuie să bată Brazilia pentru a ajunge în optimi. Dacă Brazilia nu pierde cu Serbia, atunci Elveţia îşi permite chiar să piardă meciul cu Costa Rica. Serbia şi Brazilia s-au mai întâlnit de patru ori la Mondiale, o dată câştigând Selecao, iar de două ori s-a consemnat remiza. Costa Rica şi Elveţia se duelează în premieră la un turneul final.

Uruguay, nemiloasă cu gazdele

După două meciuri mai degrabă modeste, deşi câştigate cu 1-0, Uruguay a făcut cel mai bun joc de la Mondialul din Rusia chiar în duelul cu naţionala gazdă, pe care a surclasat-o în duelul pentru câştigarea grupei A. Luis Suarez a deschis scorul dintr-o lovitură liberă executată pe colţul portarului. Laxalt a dublat avantajul, cu un şut deviat de golgheterul ruşilor, Cerâşev. Un rus a intrat mai devreme decât restul la vestiare, Smolnikov primind două galbene în decurs de câteva minute. În repriza a doua, uruguayenii au dominat, dar au mai marcat abia în ultimul minut, când Cavani a speculat mingea respinsă de Akinfeev, după o reluare cu capul a lui Godin. Într-un duel pentru locul 3 în grupa A şi între doi selecţioneri argentinieni, Arabia Saudită a învins Egiptul lui Salah cu 2-1. Starul lui Liverpool a deschis scorul, cu o scăriţă, dar saudiţii au reacţionat excelent. Până la pauză au obţinut două penalty-uri, primul ratat de Al Harbi, în minutul 40, al doilea, transformat de Al Faraj, în prelungirile primei reprize. Tot în timpul suplimentar, la ultima fază a meciului, a venit şi golul victoriei saudite, marcat de Al Dawsari. La 45 de ani, Essam El-Hadary, portarul Egiptului, a devenit cel mai în vârstă jucător care evoluează la un Campionat Mondial. Titularizat contra Arabiei Saudite, goalkeeper-ul a ieşit în evidenţă în minutul 41, când a apărat un penalty.

Final dramatic în grupa B

În grupa B, totul s-a stabilit în prelungirile ultimelor două meciuri. Pentru Spania era greu să nu se califice, dar se putea întâmpla. Iranul a trecut pe lângă victorie în prelungiri, iar Marocul a remizat cu Spania, dar magrebienii au avut două ocazii uriaşe. Iago Aspas a adus golul prin care Spania a câştigat grupa, când a reluat cu călcâiul, „a la Madjer”, superba reuşită fiind validată doar de VAR. Portugalia a obţinut o calificare dramatică. Iran a egalat în ultimul minut, dintr-un penalty dictat de VAR, după un henţ în careu, iar în minutul 90+4, Amiri a şutat în plasa laterală, singur cu portarul Rui Patricio, ratând şansa unei calificări istorice. Lusitanii puteau trăi mult mai liniştit finalul, dacă Ronaldo nu rata un penalty în repriza secundă, dictat tot după VAR şi apărat de Beiravand. La pauză a fost 1-0 pentru campioana europeană, după un gol superb al lui Quaresma, un „exterior” la colţul lung – marcă înregistrată. Portugalia a oscilat practic între locul 1 şi locul 3 în decurs de câteva minute. În minutul 90 era lider, avea 1-0, iar Spania era condusă de Maroc cu 2-1. A trecut pe 2, primind gol şi spaniolii egalând, şi putea ajunge pe 3, Iranul trecând pe lângă victorie la acea uriaşă ocazie. Interesant este că dacă Iranul marca, iar Iagi Aspas nu egala pentru Spania, Iranul câştiga grupa, iar locul secund se decidea pe criteriul fair play, fiindcă Spania şi Portugalia erau la egalitate de puncte şi golaveraj. Portughezii plecau acasă, având 6 galbene, faţă de unul singur al Spaniei.

 

Clasamentul final al grupei A: 1. Uruguay 9 puncte (golaveraj 5-0), 2. Rusia 6p (8-4), 3. Arabia Saudită 3p (2-7), 4. Egipt 0p (2-6).

Clasamentul final al grupei B: 1. Spania 5p (6-5), 2. Portugalia 5p (5-4), 3. Iran 4p (2-2), 4. Maroc 1p (2-4).

Clasamentul grupei F înaintea ultimelor meciuri: 1. Mexic 6p (3-1), 2. Germania 3p (2-2), 3. Suedia 3p (2-2), 4. Coreea de Sud 0p (1-3).

Clasamentul grupei E înaintea ultimelor meciuri: 1. Brazilia 4p (3-1), 2. Elveţia 4p (3-2), 3. Serbia 3p (2-2), 4. Costa Rica 0p (0-3).

Optimi de finală:

Spania – Rusia, duminică, 1 iulie, ora 17, la Moscova.

Uruguay – Portugalia, sâmbătă, 30 iunie, ora 21, la Soci.