BREXIT: Scandal privind falsificarea semnăturilor pentru un nou referendum în Marea Britanie

0
308

british-bar-brexit-sad-610x300Petiţia pentru organizarea unui nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE este în vizorul autorităţilor britanice. Cel puţin 77.000 de semnături false au fost descoperite până acum în petiţia publicată pe site-ul Parlamentului britanic, transmite The Telegraph. “Anchetăm informaţii privind folosirea frauduloasă a site-ului de petiţii. Semnăturile descoperite ca fiind fraudate vor fi îndepărtate”, se arată într-un comunicat al Comisiei pentru petiţii a Camerei Comunelor. Petiţia a fost semnată de 39.411 locuitori ai Vaticanului, stat cu o populaţie de 800 de locuitori. Mai mult de atât, 23.778 de oameni din Coreea de Nord, ţara extrem de izolată pe plan internaţional şi cu cea mai slabă acoperire la internet, ar fi decis să ceară o nouă consultare populară. Aflată la circa 1.300 de kilometri est de insulele Maldive, cu o populaţie permanentă de zero persoane, insulele britanice South Georgia şi Sandwich sunt responsabile pentru peste 3.000 de semnături. Alţi 300 de semnatari ar fi provenit din Antarctica. Printre alte semnături verificate sunt 101 din Aruba, 564 din Bermuda, 432 din China, 2.089 din Hong Kong, 742 din Japonia, 24 din Venezuela, 18 din insulele Tuvalu şi 31 din Vanuatu. În total, peste trei milioane de oameni au semnat până duminică la pranz petiţia, care urmează să fie discutată în Parlament, având în vedere că a depăşit rapid cele 100.000 de semnături necesare. 51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, arată rezultatele finale anunţate după încheierea numărătorii sufragiilor.