Africa de Sud aşteaptă îndurerată decesul iminent al fostului său preşedinte, Nelson Mandela, spitalizat din 8 iunie a. c., în urma unei recidive a infecţiei pulmonare, care l-a chinuit în ultimii doi ani şi jumătate. Aflat pe patul morţii în „lupta finală”, cum a titrat cotidianul popular „Daily Sun”, la Mediclinic Heart Hospital din Pretoria, Madiba – numele de clan afectuos utilizat în Africa de Sud pentru desemnarea fostului şef al ţării –, acum în vârstă de 94 de ani, după ce a petrecut 27 de ani în închisoare, din care 18 pe insula Robben, aflată în largul coastelor Cape Town, a primit mângâierea şefului Bisericii Anglicane din Africa Australă, reverendul Thao Makgobe, acesta rugându-se alături de soţia lui Mandela, Grasa Machel, şi mai mulţi apropiaţi şi cerând lui Dumnezeu să-i dea lui Madiba linişte eternă. Încă din ultimul week-end, starea lui Mandela s-a agravat, fiind descrisă drept „critică” dar „stabilă” de medici şi de actualul preşedinte al Africii de Sud, Jacob Zuma. Copiii şi nepoţii au ţinut, marţi, un consiliu de familie. Se spune că părintele naţiunii sud-africane, icoana mondială a reconcilierii rasiale, va fi dus în oraşul Qunu, în sudul ţării, unde a petrecut cei mai frumoşi ani ai copilăriei, dar fiul său cel mai mic, Mandla, doreşte să fie dus la Mvezo, oraşul natal al lui Nelson Mandela, unde corpurile a trei copii de-ai săi au fost transferate în 2011. Nici un membru al familiei n-a vrut să comenteze pe acest subiect, dar rumorile evocă anumite disensiuni. Fluxul de vizitatori, restricţionat doar la membrii familiei în ultima săptămână, s-a mărit marţi şi este probabil ca mâine preşedintele SUA, Barack Obama, aşteptat pentru o vizită de trei zile, să vină să-l vadă, în program figurând şi o vizită-omagiu în insula Robben, cum a anunţat, sobru, ministrul Afacerilor Externe, Maite Nkoane Mashebane. Mandela n-a mai apărut în public de la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din 2010 şi sud-africanii vor surmonta cu dificultate dispariţia sa, mai ales că ANC, partidul cu care Mandela a luptat împotriva apartheidului, se află în derivă. Mesaje de susţinere continuă să sosească din toată lumea. Flori, baloane, drapele, fotografii cu Mandela militant, primul preşedinte de culoare ales democratic, în 1994, dar mai ales urări de recuperare rapidă sau de rămas-bun, toate acestea întreţin o atmosferă greu de reprodus. „Noi te iubim tata (o formulă de respect)”, „Ciao Nelson”, „Icoană iubită a Africii” şi multe alte mesaje, de-a dreptul emoţionante. Eliberat din închisoare în 1990, în vârstă de 71 de ani, Nelson Mandela a trebuit să le scrie susţinătorilor săi pentru a elimina orice dubiu: „Naţionalizarea minelor, băncilor şi a industriilor monopoliste reprezintă politica Congresului Naţional African (ANC), iar schimbarea sau modificarea în vreun fel a acestei perspective constituie un lucru de neconceput”. Această făgăduinţă n-a putut fi îndeplinită şi ANC-ul a intrat în negocieri cu Partidul Naţional, aflat la guvernare, spre a evita, cum s-a justificat, coşmarul prin care trecuse în 1975 ţara vecină, Mozambic, atunci când mişcarea naţională de independenţă pusese capăt colonialismului portughez. Sintagma „poporul va guverna” urma să devină în scurt timp o realitate, numai că sfera peste care poporul avea să-şi exercite acest drept se micşora rapid. Negocierile asupra condiţiilor sfârşitului regimului de apartheid au avut loc pe două căi, care s-au intersectat: politică şi economică. Cea mai mare atenţie a fost acordată întâlnirilor dintre Nelson Mandela şi Frederik de Klerc, liderul Partidului Naţional, şi amândoi, în 1993, au primit premiul Nobel pentru Pace, pentru că au evitat un război civil într-o ţară în care s-a murit de brutalitate şi injustiţie. Mandela a fost primul preşedinte de culoare al ţării, între 1994 şi 1999, şi este descris drept „părintele naţiunii sud-africane”, iar în străinătate ca o icoană a păcii şi a iertării. Chiar dacă i-a fost recunoscător lui Gaddafi pentru sprijinul acordat timp de mulţi ani Congresului Naţional African.
