Investiţii trase de păr, în Parcul Romanescu

0
538

Autorităţile locale încearcă din nou să modernizeze teatrul de vară din Parcul Romanescu. Ajuns o ruină, invadată de gunoaie şi mirosuri pestilenţiale, cochetul amfiteatru în aer liber ar urma să fie reabilitat cu 1,1 milioane de euro şi repus în circuit alături de Casa Bibescu, devenită între timp imobilul de protocol al Primăriei Craiova. Una dintre cele mai vechi din ţară, Grădina Zoologică este populată acum cu specii preţioase de animale, dar, din păcate, nu se găsesc bani – 600.000 de euro – şi pentru reabilitarea ei.

Vechiul Studiu de Fezabilitate care privea reabilitare si modernizarea teatrului de vară din Parcul „Nicolae Romanescu” a fost întocmit de firma de proiectare Getrix şi datează din 2005. Primăria Craiova nu s-a folosit de el trei ani la rând. În 2008, documentaţia a fost scoasă din sertar şi, studiindu-se mai bine, s-a ajuns la concluzia că e necesar să se realizeze o expertiză tehnică a corpului cu scena,  în urma căreia a rezultat că trebuie să se ia măsuri de consolidare a pereţilor din zidărie portantă, specialiştii considerând că nu ar putea susţine structura metalică care se propunea pentru acoperirea scenei. Dar nici în această formă, studiul de fezabilitatea nu a fost pus în practică, în 2010 hotărârea de consiliu fiind modificată din nou, invocându-se de această dată inflaţia şi modificării legislative cu privire la cota TVA.

Se demolează o fosă şi se construieşte un grup sanitar

Acum, la cea de-a patra încercare, municipalitatea a schimbat din nou proiectul. Având în vedere că tehnicile actuale de asigurare a sunetului în desfăşurarea spectacolelor nu mai impun utilizarea fosei pentru orchestră, autorităţile au decis să renunţe la aceasta. Pe spaţiul respectiv se propune acum extinderea platformei scenei astfel încât artiştii să aibă mai mult spaţiu pentru a-şi susţine reprezentaţiile. În proiect este trecut şi un grup sanitar pentru public, cel vechi fiind desfiinţat după finalizarea lucrărilor de reabilitare la Casa Bibescu. „În prezent se impune realizarea unui nou grup sanitar pentru public, pe sexe, inclusiv pentru persoane cu handicap. S-a propus ca acest grup sanitar să se alipeasca de corpul cu scena, spre aleea principală a parcului”, se arată în raportul de hotărâre.

Acoperişul detaşabil, cea mai scumpă piesă

Teatrul de vară este prevăzut cu 848 de locuri pentru public. În ultimul studiu de fezabilitate se propune refacerea gradenelor din beton, care se află acum într-o stare avansată de degradare. Pentru un confort sporit, proiectanţii impun şi dotarea amfiteatrului cu scaune din fibră de sticlă, cu spătar, rezistente la intemperii, după modelul celor care se folosesc pe stadioane. Dar cea mai scumpă dotare o constituie acoperişul. Specialiştii recomandă adoptarea unui sistem de acoperire uşor peste teatru, care să poată să fi detaşat când condiţiile meteo o impun. Amfiteatrul ar urma să fie acoperit cu folie poliplan ce poate fi detaşată în timpul iernii, montată pe o structură metalică, tot sistemul fiind estimat la valoarea de 1,4 milioane lei, adică la un sfert din totalul investiţiei

O lucrare de 1,1 milioane de euro

Întreg proiectul reabilitării teatrului de vară este cotat la 4,39 milioane de lei, echivalentul a 1,1 milioane de lei. Toţi aceşti bani vor fi daţi de la bugetul local, în raport precizându-se că amfiteatrul trebuie reabilitat urgent dat fiind faptul că se află situat în Parcul Romanescu, acesta fiind obiectivul central al politicii de dezvoltare a spaţiilor verzi, de agrement şi culturale ale municipiului. „Se impune  reabilitarea teatrului de  vară în funcţie de cerinţele moderne de folosire a acestuia, cu manifestări ale artiştilor amatori şi profesionişti, precum şi alte activităţi culturale sau sociale”, se arată în proiectul de hotărâre care urmează să fie votat de aleşii locali, la mijlocul acestei săptămâni. Potrivit studiului, firma de construcţii care va fi aleasă în urma unei licitaţii are obligaţia să termine lucrarea în 12 luni.

Grădina Zoologică aşteaptă încă bani

Al doilea obiectiv care trebuie reabilitat este Grădina zoologică, despre care se spune că a fost printre primele înfiinţate în ţară. Inaugurată în 1906, colecţia de animale număra la începuturile ei doar câteva specii de urşi carpatini, cerbi şi păuni, la care s-au adăugat, în anii ’60, lei, maimuţe şi struţi. Acum grădina zoologică se laudă cu animale preţioase, precum lamele, jaguarii şi tigrii, care însă, din păcate, sunt ţinute îngesuite în cuşti improprii. Primăria Craiova a întocmit un studiu de fezabilitate şi a trimis o cerere de finanţare către Ministerul Mediului, care, printr-un program special, ar putea să acorde 75% din valoarea lucrărilor, estimate la 600.000 de euro. Autorităţile au declarat că proiectul este viabil, dar se aşteaptă în continuare un răspuns de la ministerul cu pricina.

Casa Bibescu, deschisă şi pentru cununii

Cea mai proaspătă investiţie în Parcul Romanescu este Casa Bibescu. Refăcută recent de Primăria Craiova, tot cu bani de la buget – 2,5 milioane de lei, şi acest imobilul a avut un destin sinuos. Deşi a fost estimată să fie terminată în decurs de doi ani, clădirea a fost reabilitată în cinci ani. Şi în acest caz, studiile au fost depăşite, constatându-se că, pe măsură ce avansau lucrările, imobilul se află într-o stare mai avansată de degradare, fiind necesare intervenţii suplimentare şi, implicit, refacerea devizelor financiare. În această lună, Casa Bibescu a fost deschisă circuitului expoziţional. În plus, municipalitatea le propune consilierilor să aprobe prin vot ca imobilul să fie folosit şi pentru oficierea cununiilor civile. Cei care ar dori să se întâlnească, în acest loc, cu ofiţerul stării civile, trebuie să suporte o taxă de 1.500 de lei.