Arderea miriştilor, interzisă pe timp de caniculă

0
447

Primarii localităţilor rurale din Dolj au fost însărcinaţi să ia măsuri preventive de ardere a miriştilor odată cu campania de recoltare a păioaselor, date fiind temperaturile ridicate şi pericolul producerii de incendii. Astfel, aceştia au obligaţia să afişeze la sediul Primăriei obligaţiile ce le revin proprietarilor de terenuri, cât şi a celor de maşini şi utilaje agricole, în vederea înlăturării riscurilor. „Efectuarea de controale pentru a se verifica dacă sunt respectate regulile de prevenire a incendiilor este obligatorie. Printre acestea din urmă sunt prevăzute parcelarea suprafeţelor mari de teren cultivate cu păioase, strângerea lor în maximum două zile de la recoltare, plasarea de indicatoare etc.”, a precizat inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltenia” al judeţului Dolj, Liviu Răducan. Potrivit acestuia, „în perioadele de caniculă, arderea miriştilor este interzisă”. „Şi Inspecţia de prevenire a incendiilor va efectua controale la Primării pentru a vedea dacă măsurile ce vă revin sunt puse în aplicare”, le-a transmis şeful ISU primarilor doljeni.