„Suntem conştienţi de faptul că rezistenţa, în Uniunea Europeană, faţă de prelungirea sancţiuniulor contra Rusiei a crescut”, a spus Franck Walter Steinmeier, şeful diplomaţiei germane, într-un interviu publicat, ieri, de agenţia baltică BNS. Sancţiunile europene, care afectează sectoarele bancar, de apărare şi energetic, expiră în luna iunie. Prelungirea lor necesită un vot unanim din partea statelor membre, dosarul urmând a face obiectul discuţiilor în luna iunie şi la reuniunea Consiliului European. Chiar dacă ministrul german de externe nu a numit statele la care a făcut referire, se ştie că Italia şi Ungaria, dar nu numai, sunt şi cele mai sceptice faţă de prelungirea sancţiunilor, în timp ce Polonia şi ţările baltice insistă pentru menţinerea presiunii asupra Moscovei. Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a spus săptămâna trecută că se aşteaptă la o prelungire a sancţiunilor. Politician de calibru, care nu iese de regulă din ceea ce decide cancelarul Angela Merkel, Franck Walter Steinmeier nu omite nuanţele: “Occidentul nu poate ignora încălcarea dreptului internaţional de Rusia, însă NATO trebuie să caute dialogul cu Moscova. Avem nevoie de un dialog cu Rusia pentru a reconstitui încrederea pierdută”. Nu suntem în faţa unui punct de vedere izolat, într-un interviu pentru “Le Monde”, suedezul Carl Bildt, fost ministru al afacerilor externe (2006-2014) opinează că “ridicarea sancţiunilor contra Rusiei este condiţionată de aplicarea acordurilor de la Minsk, semnate în februarie 2015, sub patronajul Berlinului şi Parisului”, pentru o soluţie politică în conflictul cu rebelii separatişti pro-ruşi, care ocupă o parte a Donbasului în estul Ucrainei. Rusia ştie, de regulă, să profite de ocaziile care i se oferă. Chiar eliberarea la schimb, este adevărat, a pilotului militar Nadia Savcenko, condamnată la 21 de ani de închisoare pentru complicitate la uciderea a doi jurnalişti ruşi în Donbas, decisă, de Vladimir Putin, este o dovadă. Autorităţile ucrainiene rămân sceptice în privinţa posibilităţii organizării de algeri libere şi echitabile în zonele controlate de rebeli. Kremlinul acuză autorităţile de la Kiev că nu au pus încă în operă puncte cheie ale acordului de la Minsk, ca de pildă descentralizarea. La rândul său, guvernul de la Kiev insistă pe necesitatea restabilirii controlului său pe frontiera orientală, pe unde sosesc ajutoare pentru separatişti. Mai interesantă ni se pare o altă abordare, care vizează “succesul” embargoului alimentar rus. Ripostând cu sancţiuni la sancţiuni, Rusia a marcat puncte. În august 2014, ca ripostă la sancţiunile occidentale impuse după anexarea Crimeei şi poziţia rusă în conflictul ucrainian, Moscova a declarat un embargou la un număr de produse alimentare, provenind din UE, SUA, Canada, Australia şi Norvegia. Suma totală a pierderilor este de 9,1 miliarde de dolari (8,1 miliarde euro), fără a se mai lua în calcul importurile din Turcia şi Ucraina, cu care relaţiile comerciale s-au blocat din alte raţiuni şi mai târziu. În iunie 2015, embargoul instaurat iniţial pentru un an, a mai fost prelungit un cu an, inclusiv pentru produse provenind din Islanda, Albania, Muntegru şi Liechtenstein. Piaţa rusă s-a reorganizat. Nu se mai aduce peşte din Norvegia, ci din Insulele Feroe. În locul cartofilor din Polonia se aduc cartofi din Belarus. Germania pierde între 600 milioane şi un miliard, iar Franţa peste 200 milioane euro, din acest embargou alimentar. Raţiunile economice nu pot fi scoase din ecuaţia complicată, în care se află inclusiv Berlinul, mereu bănuit de o relaţie flexibilă cu Moscova.
