Societatea Culturală Româno-Italiană „Dante Alighieri” din Craiova, Comitet Local al Societăţii „Dante Alighieri” din Roma, şi Secţia de Limba şi literatura italiană a Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova vă invită să participaţi mâine, 28 mai, ora 11.00, la Lectoratul Italian, la un curs festiv dedicat Zilei Naţionale a Republicii Italia (2 Iunie).
Vor conferenţia prof. Minodora Stănculescu – Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” Craiova („Torino, prima capitală a Italiei unite”), prof. Aurelian Velea – Grupul Şcolar Transporturi Auto Craiova („Capitalele Italiei unite”), trad. Silvia-Donatela Stuparu („Italia la aniversarea a 150 de ani de la unire”), masterand Andreea-Simona Mirea („Lectorate româneşti în Italia”), masterand Silvia Lorena Spiridon („Lectorate italiene în România”), stud. Valentin Ciurea („Italia în activităţile Secţiei de Limba italiană a Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova şi ale Societăţii „Dante Alighieri” din Craiova”), stud. Andreea-Larisa Matei («Alessandro Manzoni şi “problema limbii”»).
În final vor fi premiaţi câştigătorii celei de a XII-a ediţii a Concursului de traducere în limba italiană a unei poezii de Mihai Eminescu, „Singurătate”, cu genericul „Sub semnul Luceafărului nemuririi noastre”, iar cei 16 absolvenţi ai cursurilor gratuite de limbă şi civilizaţie italiană organizate de Societatea Culturală Româno-Italiană „Dante Alighieri” din Craiova vor primi certificatele de absolvire. Coordonatorul programului este conf. univ. dr. Elena Pîrvu, preşedinte executiv al amintitei societăţi culturale craiovene.