În perioada 23-26 mai 2011, o delegaţie parlamentară condusă de Valeriu Zgonea, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a efectuat o vizită oficială la Viena. În ziua de 24 mai 2011, delegaţia a participat, la invitaţia preşedintelui Camerei Federale a Parlamentului austriac, Gottfreid Kneifel, la conferinţa “Noi şanse pentru calea navigabilă Dunărea”. Evenimentul a fost organizat în contextul apropierii momentului lansării oficiale a Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării (EUSDR) la Consiliul European din iunie 2011, Parlamentul austriac organizând o serie de dezbateri privind reperele acestei strategii. Conferinţa, la care au participat peste 150 de persoane din mediile politic şi economic, a prilejuit un interesant schimb de opinii legat de implementarea şi evoluţia viitoare a Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării.
Disponibilitate pentru continuarea cooperãrii
Programul vizitei delegaţiei a mai inclus, în data de 25 mai 2011, o întrevedere cu Gottfried Kneifel, preşedintele Camerei Superioare a Parlamentului austriac. În cadrul întrevederii, a fost subliniată relevanţa iniţiativei româno-austriece, care a stat la baza lansării Strategiei europene pentru spaţiul dunărean, precum şi angajamentul părţii române pentru continuarea colaborării româno-austriece în faza de implementare a Strategiei, România şi Austria urmând să asigure coordonarea domeniului prioritar „Navigaţie”. În acest context, partea română şi-a exprimat disponibilitatea pentru continuarea cooperării şi pe dimensiunea parlamentară a Strategiei dunărene, prin organizarea de acţiuni comune româno-austriece.
„Totodată, s-a apreciat susţinerea constantă a părţii austriece pentru aderarea României la spaţiul Schengen, precum şi disponibilitatea Austriei de a promova obiectivul României, prin demersuri suplimentare efectuate pe lângă celelalte state membre. Ambele părţi au subliniat interesul constant pentru continuarea şi intensificarea cooperării bilaterale pe dimensiunea parlamentară”, a subliniat deputatul PSD Valeriu Zgonea.