În această dimineaţă, în jurul orei 06:45, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe D.N. 65 F – Centura de Nord a Craiovei. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat, de 48 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 65 F – Centura de Nord a Craiovei, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.