Dacă alegătorii francezi au reuşit să blocheze accederea Marinei Le Pen, lidera „Reuniunii Naţionale”, formaţiune etichetată ca fiind de extremă-dreaptă, la Elysee, în pofida faptului că faţă de anterioara finală din 2017 a colectat 2,6 milioane voturi în plus, iar Emmanuel Macron a primit 2 milioane de voturi în minus(!), ei bine cărţile nu sunt aşezate convenabil, în perspectiva alegerilor parlamentare din 12 şi 19 iunie a.c.. Mai clar, dacă s-a scăpat de lidera „extremei-drepte” –discutabilă eticheta- nu e deloc o certitudine că se poate evita câştigarea alegerilor de către partidul lui Jean Luc Melenchon „Franţa Nesupusă”, în excelentă poziţie, după primul tur al alegerilor prezidenţiale (21,95%), care încearcă să coaguleze o coaliţie de stânga. Melenchon a cerut deja francezilor să-l aducă prim-ministru, alegând o majoritate de deputaţi din partidul său. Şi deja a început tratativele cu anemicul PS, deloc vigurosului PC, Europa Ecologică, noul partid anti-capitalist, pregătind o platformă electorală în care să se regăsească teme stringente precum retragerea la pensie, la 60 de ani, blocarea preţurilor la produsele de strictă necesitate, planificarea ecologică, organizarea de referendumuri la solicitarea cetăţenilor, dezvoltarea serviciilor publice, majorarea salariului minim la 1400 euro ş.a.m.d.. Negocierile sunt deocamdată ipotetice, însă „Liberation” semnalează că primul-secretar al socialiştilor (PS), Olivier Faure, se arată pregătit să angajeze un dialog cu „nesupuşii”, oricum „mâna sa este întinsă”. Sistematizarea unei coliţii de stânga cu Jean Luc Melenchon, lider, ar putea să-i dea viitoare dureri de cap actualului preşedinte reales, nu fiindcă ar avea idiosincrazii la stânga, fiindcă a deţinut vremelnic portofoliul de ministru pe mandatul preşedintelui Francois Hollande, ci pentru că acum este vorba de un lider considerat… de extremă-stânga. Ceea ce ar presupune o coabitare cu năbădăi, deşi Franţa nu este străină, fiindcă s-a mai exersat în cel de al doilea mandat al lui Francois Mitterrand un format apropiat. Dacă traducem dilema lui Melenchon, deputat de Bouches du Rhone, fost parlamentar socialist „nu vreau ca madame Le Pen să conducă ţara, dar nu vreau nici ca domnul Macron să arendeze puterea”, se subînţelege că pregăteşte cu asiduitate turul trei al alegerilor. Dovada? A refuzat orice discuţie cu Macron, premergător turului doi, afirmând tranşant „nu negociez nimic”, dând credit celor 11 milioane de alegători ai săi din primul tur. Analiştii consideră că Franţa este… fracturată, şi există o problemă de coeziune socială. Şi nu se înşeală. Peste 3 milioane de persoane au votat „alb” sau şi-au anulat votul, iar absenteismul a fost de 28%, ceea ce atestă că lucrurile nu sunt deloc în regulă. Dacă mai adăugăm şi faptul că republicaii (LR), reuniţi în Comitetul strategic refuză deocamdată o alianţă cu majoritatea prezidenţială (LRM), actuală, opinând că Emmanuel Macron este incapabil de reforme, grijile dobândesc amplitudine. Macroniştii, prin liderul grupului de deputaţi, Christophe Castaner, critică jocul periculos al „nesupuşilor” şi acuză propagarea de fake-news-uri. Cum se vor stabiliza taberele în zilele următoare rămâne de văzut: în orice caz dacă stânga va reuşi să-şi atenueze resentimentele, candidând sub bannere comune, convenind asupra unei mari coaliţii, ar putea rămâne în viaţă, fiindcă n-a avut rezultate rele la ultimele alegeri departamentale şi locale. În fine, cu 41,5% în cel de al doilea tur, Marine Le Pen speră în obţinerea unui număr mare de deputaţi, ceea ce nu este exclus, dar nu mai mult. Frământarea pe scena politică franceză va continua, cu accente în luna viitoare, iar un deznodământ, deocamdată, este greu de prefigurat.
