Ion Prioteasa:„Consiliul Judeţean Dolj s-a comportat ca un parlament local”

0
409

Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Dolj, de ieri, s-a desfăşurat în linişte, consilierii votând, fără a mai avea vreo problemă, toate cele 13 proiecte de pe ordinea de zi, majoritatea pe rectificări de fonduri. Aflat la finalul celui de-al doilea mandat, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, le-a mulţumit consilierilor judeţeni pentru implicarea de care au dat dovadă atunci când a fost vorba de proiecte care au dus la dezvoltarea judeţului.

Şeful administraţiei publice judeţene a mai pus că “a fost cel mai bun Consiliu Judeţean pe care l-am avut în aceştia ani”. “Ne apropiem de final de mandat şi mai sunt doar câteva zile până la depunerea dosarelor, aşa că vă doresc succes pentru posturile pe care candidaţi. Vreau să vă mulţumesc pentru implicarea de care aţi dat dovadă şi pentru ajutorul pe care l-aţi adus la dezvoltarea judeţului Dolj. Cred că a fost cel mai bun Consiliu Judeţean pe care l-am avut în ultimii ani, iar faptele o dovedesc. În această perioadă au fost cele mai mari proiecte de investiţii, cele mai mari realizări. De aceea spun că şi contribuţia dumneavoastră a fost una decisivă. Consiliul Judeţean s-a comportat ca un parlament local şi vreau să scot în evidenţă că este contribuţia tuturor pentru că indiferent de culoarea politică, au fost momente când ne-am dat mâna şi am mers mai departe pentru binele judeţului”, le-a spus consilierilor judeţeni preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.