Universitatea din Craiova este beneficiarul proiectului POSDRU „Stimularea spiritului antreprenorial şi a mediului de afaceri prin îmbunătăţirea performanţelor întreprinderilor şi dezvoltarea competenţelor manageriale şi anteprenoriale”, care asigură cursuri de formare, burse şi subvenţii pentru începerea unei afaceri în regiunile Sud-Vest Oltenia sau Sud Muntenia. Primii 16 beneficiari ai acestor stimulente financiare au semnat, ieri, contractele de finanţare în cadrul unei întâlniri ce a avut loc la Casa Universitarilor cu echipa de proiect. Ideile de afaceri au primit finanţare după ce au trecut printr-o sesiune de selecţie. În proiect mai sunt însă trei subvenţii a câte 10.000 de lei şi o bursă în cuantum de 2.000 de lei pentru o perioadă de un an, pentru care se va organiza o nouă sesiune de selecţie.
Persoanele care au obţinut stimulente financiare vor iniţia afaceri în diverse domenii de activitate. Oana Cercelaru, de exemplu, este studentă în anul al III-lea la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, specializarea „Statistică şi previziuni economice”, şi doreşte să înfiinţeze o firmă care să realizeze sondaje despre cum evoluează piaţa economică. De asemenea, Adrian Lăculiceanu, din Târgovişte, este inginer şi are 12 brevete de invenţie pe care vrea să le pună în practică. Va primi o bursă de 2.000 de lei lunar, pe care o va folosi pentru o cercetare-proiectare cu scopul de a obţine brevet internaţional pentru una din invenţiile sale – vehicule termice cu acţionare umană. Adrian Lăculiceanu are însă mult mai multe brevete naţionale şi spune că a intrat în discuţii cu compania Renault pentru a pune în aplicare o altă invenţie a sa, motoare termice adaptative cu efecte asupra reducerii consumului de combustibil cu circa 30%.
Tot prin acest proiect vor fi create două pepiniere silvice, una în judeţul Dolj şi alta în Gorj. Alţi antreprenori au ales să dezvolte o afacere în apicultură, contabilitate sau chiar servicii de copyshop. Proiectele de investiţii vor fi însă atent monitorizate.
„Beneficiarii stimulentelor financiare vor fi monitorizaţi permanent. Ei vor trebui să întocmească lunar planuri de activitate prin care să justifice şi cheltuirea banilor. De asemenea, după încheierea proiectului, afacerea lor trebuie să dureze încă trei ani şi, în acest sens, vor primi mereu consiliere pentru problemele pe care le întâmpină”, a explicat prof. univ. dr. Nicu Marcu, prorectorul Universităţii din Craiova.
960 de persoane pot beneficia de cursuri de formare profesională
Proiectul „Stimularea spiritului antreprenorial şi a mediului de afaceri prin îmbunătăţirea performanţelor întreprinderilor şi dezvoltarea competenţelor manageriale şi anteprenoriale” se află în al doilea an de implementare şi urmăreşte, totodată, şi creşterea nivelului de formare şi informare profesională pe diverse domenii. Astfel, pe baza unui sondaj care a vizat necesităţile de pregătire profesională au fost create cursuri pentru manager de proiect, expert achiziţii publice, expert fonduri structurale. „Cursurile se adresează persoanelor din conducerea IMM-urilor, întreprinzătorilor, angajaţilor, persoanelor interesate de iniţierea unei afaceri, din regiunile Sud-Vest Oltenia şi Sud Muntenia. Grupul-ţintă este format din 960 de persoane din cele două regiuni”, a menţionat pof. univ. dr. Nicu Marcu, prorectorul Universităţii din Craiova.
Pe lângă aceste cursuri, echipa de proiect îşi propune ca până la sfârşitul perioadei de implementare, 30 iunie 2013, să aibă ca rezultate şi studii cu rol fundamental în stabilirea sectoarelor productive, a noilor oportunităţi de înfiinţare a unei afaceri, precum şi în stabilirea resurselor umane şi materiale active necesare iniţierii de noi afaceri; workshopuri de prezentare a dificultăţilor cu care se confruntă mediul antreprenorial şi de prezentare a măsurilor de sprijinire a IMM-uiulor existente şi consiliere în iniţierea de afaceri, seminarii de consiliere acordată IMM-urilor pentru reorganizarea afacerilor şi a structurilor organizatorice.
Prin structura sa tehnică, proiectul „Stimularea spiritului antreprenorial şi a mediului de afaceri prin îmbunătăţirea performanţelor întreprinderilor şi dezvoltarea competenţelor manageriale şi anteprenoriale” a fost desemnat ca exemplu de bună practică pe toată regiunea Oltenia la Conferinţa de la Bucureşti organizată de AMPOSDRU şi va fi utilizat ca bază de informare pentru alte proiecte finanţate din fonduri europene care vor viza dezvoltarea antreprenorială.
Proiectul „Stimularea spiritului antreprenorial şi a mediului de afaceri prin îmbunătăţirea performanţelor întreprinderilor şi dezvoltarea competenţelor manageriale şi anteprenoriale” are o valoare de 3,5 de milioane de euro şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”, Domeniul major de intervenţie 3.1 „Promovarea culturii antreprenoriale”. În proiect este implicată Universitatea din Craiova prin Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administraţie Publică, în parteneriat cu Eulink Pro, Global Commercium Development şi Instituto de Formacion Integral, partener transnaţional din Spania.