„Richard III – Seducţia puterii”, spectacol de muzică-teatru-film la Filarmonica „Oltenia

0
532

În cadrul Festivalului Internaţional „Shakespeare”, desfăşurat la Craiova în perioada 23 aprilie – 1 mai, la Filarmonica „Oltenia” are loc astăzi, de la ora 18.00, în premieră mondială, spectacolul de muzică-teatru-film „Richard III – Seducţia puterii”. Regia este realizată de Bogdan Cristian Drăgan, compozitor este Tullio Zanovello, din Elveţia, iar din distribuţia spectacolului fac parte actorii Ilie Gheorghe şi Anca Dinu, de la Naţionalul craiovean. Îşi dau concursul Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia”, la pupitrul dirijoral aflându-se Constantin Grigore, iar maestru de cor fiind Manuela Enache. Soliştii serii sunt tenorul Cristian Radina, sopranele Andreea Mirea, Dana Stuparu şi Elena Ştefi. De asemenea, la realizarea spectacolului contribuie Anca Badea, Eduard Cotoară, Ion-Lucian Dincă, Diana Gherasim, Ingrid Neacşu, Tiberiu Nicuţ, Alina Triţă şi Sorin Voica – studenţi în anul I la Secţia de Actorie a Departamentului de Arte din cadrul Universităţii din Craiova. Biletele pentru spectacol se găsesc la Agenţia Filarmonicii (tel. 0351.414.697), la preţul de 15 lei, cu reducere la 8 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

 

BOGDAN-CRISTIAN DRĂGAN

Născut la Bucureşti, în anul 1956, a urmat cursurile Academiei de Studii Economice, Secţia Relaţii Economice Internaţionale (promoţia 1980). În 1993 a absolvit, ca şef de promoţie, Academia de Teatru şi Film (Regie film şi TV) din Bucureşti (clasa prof. Dan Piţa şi Valeriu Moisescu). În Franţa, a urmat studii postuniversitare – Scenaristică, în cadrul La Fémis (École Nationale Supérieure des Métiers de l’Image et du Son). Deţine titlul de Doctor în cinematografie şi media al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, cu o lucrare despre videoartă (2002). A fost şi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Economie Naţională şi la Departamentul de Reformă al Guvernului României.

A publicat numeroase articole şi a colaborat cu reviste de specialitate. De asemenea, a realizat o emisiune pe teme economice la postul Prima TV, iar în prezent este realizator şi moderator al emisiunii „Art Magazin” la TVR Craiova. De asemenea, este regizor artistic la TVR Craiova şi TVR 3. Desfăşoară şi o importantă activitate didactică, în calitate de conf. univ. dr. la Catedra de regie film şi TV a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti şi este profesor asociat la Departamentul de Teatru din Craiova, unde predă cursurile Arta actorului de film, Practica spectacolului teatral, Analiza textului dramatic.

Este realizator al scenografiei pentru numeroase filme şi spectacole de teatru, precum şi creatorul unor afişe şi programe pentru film şi teatru. La Naţionalul craiovean a montat piesele „Domnişoara Iulia” de August Strindberg, „Naşterea” de Constantin Voiculescu, „Ursul” şi „Cântecul lebedei” de A. P. Cehov, „Valsul hazardului” de Victor Haim.

 

TULLIO ZANOVELLO

S-a născut la Zurich, în Elveţia, într-o familie de origine italiană. În perioada 1983-1991 a studia limbile italiană şi germană, a urmat cursuri de filologie comparată la Universitatea din Zurich, a călătorit în China şi Orientul Mijlociu. Între 1989 şi 1992 a călătorit pentru prima dată în România, cu scopul de a scrie un articol despre distrugerea satelor sub regimul Ceauşescu. A revenit aici în perioada 1993-2000 şi chiar s-a stabilit, pentru şase luni, la Braşov. A scris şi s-a dedicat în continuare picturii şi, totodată, a intrat în contact cu artişti români, acum cunoscându-l pe regizorul de film Bogdan-Cristian Drăgan.

Despre spectacolul de astă-seară, Tullio Zanovello notează: «Cum aş putea să transpun în muzică un personaj precum Richard III, care cucereşte inima îndureratei Lady Anna, propunându-i să-l nimicească ca urmare a faptului că îi ucisese soţul şi tatăl numai pentru că ar fi iubit-o atât de mult? Cum să descrii, să surprinzi personalitatea unei femei care se simte flatată de această „ofertă” şi începe să-l „stimeze” pe criminal chiar în faţa soţului ei mort? Ar putea fi un argument convingător dacă Lady Anna ar fi fost o Lady Macbeth, dar, cu siguranţă, nu este cazul. Shakespeare a dorit să redea imaginea unei doamne blânde şi blajine, departe de brutalitate şi egoism, însă eu nu am descoperit altceva decât o stupidă femeie narcisistă.

În consecinţă, m-am aplecat asupra Sonetelor pentru a relata povestea lui Richard III cu ajutorul unor cuvinte de rezonanţă arhaică, dar, totodată, încă şi mai subtile, intonate de un cor cum numai în piesele de teatru antic s-ar putea afla. Am ales Sonetul 1 pentru scena cu mama lui Richard, Sonetul 3 pentru seducerea Ladyei Anna în faţa soţului ei (care fusese ucis mai înainte – episod redat de un pasaj pur instrumental), Sonetul 109 pentru scena judecăţii de sine, după coşmar, precum şi fragmente din Sonetele 90, 49 şi 147 pentru scena bătăliei finale.

Aşadar, Bogdan-Cristian Drăgan şi cu mine am realizat un fel de libret sau adaptare care să surprindă însăşi esenţa piesei: Richard III ipostaziat ca un cocoşat care niciodată nu a fost iubit, care doreşte să ajungă un rege mare şi îndrăgit şi care, de fapt, va cădea înfrânt de obsesia iubirii».

 

ILIE GHEORGHE

Născut în anul 1940, în localitatea Giubega (judeţul Dolj), a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (promoţia 1967), la clasa prof. Dinu Negreanu. Din 1967 este angajat la Teatrul Naţional Craiova, iar din 1996 activează ca profesor la Departamentul de Teatru al Facultăţii de Litere – Universitatea din Craiova. Din 2004 este Societar de Onoare al Naţionalului craiovean, în acelaşi an fiindu-i acordat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. În 2005 a primit Premiul UNITER pentru „cel mai bun actor în rol principal”, pentru Harpagon din „Avarul” de Moliere, în regia lui Bocsardi Laszlo, iar în 2011 – Premiul UNITER pentru întreaga activitate.

 

ANCA DINU

Născută în anul 1969, a absolvit, la Bucureşti, cursurile Academiei de Teatru şi Film (promoţia 1992), la clasa prof. Olga Tudorache, Adrian Pintea, Marcel Iureş, Radu Duda. Din toamna aceluiaşi an a devenit membră a trupei de actori a Teatrului Naţional din Craiova, pe a cărui scenă s-a remarcat în spectacole precum „Slugă la doi stăpâni”, „Aşa este (dacă vi se pare)”, „Phaedra”, „Domnişoara Iulia”, „Valsul hazardului”, „Avarul” ş.a. De asemenea, a făcut parte din distribuţia filmului „Cortul” (rolul Maria) – 1999. Între anii 2003-2007 a fost moderator al emisiunilor „Ceasul deşteptător” şi „Prichindeliada”, la TVR.

 

CONSTANTIN GRIGORE

În perioada studiilor urmate în ţară, apoi în Polonia, la Academia de Muzică „Karol Lipinski”, a beneficiat de îndrumarea unor maeştri recunoscuţi ai dirijatului: Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galaţi sau dirijorul polonez Marek Pijarowski. A participat la diverse masterclass-uri, iar anul trecut s-a perfecţionat printr-un stagiu de asistenţă la Rundfunk-Sinfonieorchester – Berlin, sub îndrumarea maestrului Marek Janowski. În prezent este dirijor în rezidenţă la Bayerischer Rundfunk şi Munchner Philharmoniker, în paralel participând şi la cursurile de fenomenologie susţinute de Konrad von Abel.

A susţinut concerte la pupitrul marilor formaţii muzicale, atât din ţară, cât şi de peste hotare. În 2009, cu ocazia sărbătorilor pascale, s-a aflat la pupitrul Bucharest Symphonic Pops, în concertul extraordinar susţinut de Al Bano şi Montserrat Caballe, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. De asemenea, este unul din membrii fondatori ai Orchestrei de Cameră „Camerata Regală”, iar din 2010 primea şi îndrumarea maestrului Jin Wang, alături de care a dirijat un concert la pupitrul „Cameratei Regale”.

Constantin Grigore a desluşit tainele tehnicii dirijorale în genuri variate, de la concert instrumental până la operă, simfonic şi vocal simfonic, repertoriul său foarte divers cuprinzând lucrări de Bach, Vivaldi, Mozart, Beethoven, Schubert, Liszt, Chopin, Brahms, Sibelius, Ceaikovski, Strauss, De Falla, Sarasate, Turina, Bizet, Enescu, Szymanowski, Dediu etc.

 

Programul zilei de azi:

  • Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – foaier, ora 9.00: Atelier de teatrologie.
  • Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – Sala studio, ora 10.30: Seminarul „Shakespeare şi educaţia modernă”. Moderator: Ioana Moldovan. Participă regizorul de film Alex Rotaru (SUA). Vizionarea documentarelor „Micii shakespearieni de la Hobart” (2005) şi „Liceul Shakespeare” (2012), ambele în regia lui Alex Rotaru.
  • Filarmonica „Oltenia”, ora 18.00: „Richard III – Seducţia puterii”, spectacol realizat cu concursul Filarmonicii „Oltenia”. Regia: Bogdan-Cristian Drăgan. Muzica: Tullio Zanovello (Elveţia).
  • Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – Sala mare. Ora 20.00: „O furtună”, spectacol prezentat de Teatrul Naţional din Craiova. Regia: Silviu Purcărete. Ora 22.30: Decernarea Premiului Internaţional „Shakespeare” – ediţia a III-a. Laureat: Eimuntas Nekrosius. Prezintă: George Banu, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru AICT/IATC, preşedintele juriului. Participă: Horia Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român.