Ponta: „Regimul Băsescu” a ratat tot pe plan extern

0
367
Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că „regimul Băsescu” a ratat toate obiectivele pe plan extern, începând cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi terminând cu aderarea la moneda euro în 2015. Ponta a susuţinut că actuala putere înregistrează „o serie neagră” pe plan extern, România ratând toate obiectivele pe care şi le-a propus în relaţia cu Uniunea Europeană. El a afirmat că „regimul Băsescu” a ratat ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi aderarea la spaţiul Schengen în martie 2011.

„Vă aminţiţi că în februarie ne anunţa Traian Băsescu de marile arestări din vămi. Când s-a ajuns la Blejnar, la Flutur şi la Falcă, totul s-a oprit. Dacă aderarea la Schengen este mai puţin importantă decât apărarea capilor PDL, Blejnar, Flutur şi Falcă, atunci suferim cu toţii”, a spus Ponta.

El a acuzat Guvernul că a decis amânarea aderării la moneda unică europeană în 2015 în lipsa unei analize de impact. „Constatăm că, rând pe rând, toate obiectivele europene sunt ratate şi rămânem aici în ţară, cu problemele noastre, din ce în ce mai mult în afara Europei”, a mai spus Ponta.