Peste 20.000 de români, înscrişi în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de celule Stem

0
355

În fiecare an, mii de persoane sunt diagnosticate cu cancer de sânge. Transplantul de celule stem reprezintă un tratament care poate salva viața pacienților în cazul a peste 70 de boli diferite, printre care se numără leucemia, limfomul, dar și afecțiuni precum tulburările ereditare ale sistemului imunitar și tulburările metabolice moștenite. În aceste condiţii, până la începutul lunii martie s-au înscris în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de celule Stem 20.570 de persoane, dintre care aproape jumătate – 8.967 donatori, sunt deja testați HLA.

Baza de căutare pentru potenţiali donatori compatibili cu pacienți care au nevoie de transplant este incomparabil mai mare datorită interconectării cu alte registre internaţionale (Sistemul Informatic European al Donatorilor de Măduvă – EMDIS și Europdonor – Donatorii de Măduvă Osoasă de Pretutindeni). De la începerea activității Registrului, în aprilie 2013, în centrele de transplant medular din România au fost realizate 56 transplanturi de CSH de la donatori neînrudiți, dintre care doi donatori sunt din RNDVCSH. De asemenea, Registrul din România a furnizat celule stem hematopoietice recoltate de la un donator român pentru un pacient internațional.

Bază de date securizată

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii. RNDVCSH are misiunea de a identifica şi asigura, la standarde internaţionale, donatori de CSH compatibili neînrudiţi, tuturor pacienţilor din România care au nevoie de un transplant şi care nu au donatori compatibili înrudiţi.

Una dintre activităţile de bază ale Registrului o constituie organizarea şi menţinerea unei baze de date complexe cu donatorii voluntari de celule stem hematopoietice şi în acelaşi timp cu pacienţii care au nevoie de un transplant. Această bază de date este securizată, conform tuturor standardelor internaţionale existente în domeniu şi face posibilă procesarea cererilor căutare a unui donator compatibil de CSH şi furnizarea celulelor stem hematopoietice (CSH), atât în ţară, cât şi în străinătate. RNDVCSH este instituţia responsabilă cu coordonarea şi supravegherea activităţilor de recrutare, testare şi donare de celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiţi, conform standardelor internaţionale.

Se pot înscrie în RNDVCSH, ca potenţiali donatori, persoanele sănătoase cu vârsta între 18 şi 45 de ani. După o documentare completă asupra a ceea ce presupune donarea de celule stem şi după semnarea unui formular de consimţământ privind decizia de a deveni donator/donatoare de celule stem hematopoietice, persoanele care şi-au dat acordul vor completa un chestionar medical, li se va recolta o probă de sânge pentru analize şi pentru determinarea profilului HLA. După acest demers, persoana înscrisă în Registru poate fi perechea unui pacient aflat în căutarea unui donator compatibil.

Cum poţi deveni donator

Cei care doresc să devină donatori pot suna la TelVerde 0800.88.STEM (7836), număr apelabil din reţeaua Telekom România sau se pot adresa direct unuia dintre cele 18 centre ale donatorilor de celule stem. Săptămâna aceasta, Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă (AMDM), Donatorii de Măduvă Osoasă de Pretutindeni (DMOP) şi Grupul European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă (GESTM) a anunţat atingerea cifrei record de 25 milioane de persoane la nivel mondial înscrise ca potenţiali donatori voluntari de celule stem hematopoietice (CSH).

Acest moment de referinţă oferă un plus de speranţă pacienţilor, familiilor acestora şi personalului medical, aflaţi în căutarea unui donator compatibil. La fiecare trei minute, o persoană este diagnosticată cu cancer de sânge, dar fără un frate sau o soră compatibili, multe astfel de persoane se bazează pe registrele din toată lumea pentru a-şi găsi un donator compatibil.