Dolj: Cercetat penal după ce a fost prins cu țigări de contrabandă

0
346

Ieri, în jurul orei 12.00, în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega l-au identificat pe Doru B., de 54 de ani, din comuna Galicea Mare, care deţinea la locuința sa ţigări fără marcaj fiscal, provenite din contrabandă. Astfel, poliţiştii au ridicat în vederea predării la Direcţia Regională de Operaţiuni Vamale Craiova, 491 pachete ţigarete diferite mărci fără marcaj fiscal, provenite din contrabandă. Doljeanul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.