Serviciul Român de Informaţii a aniversat, ieri, 23 de ani de existenţă, moment marcat prin organizarea activităţii de bilanţ pentru anul 2012. La eveniment au participat, alături de conducerea Serviciului, preşedintele României, Traian Băsescu, consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională, Iulian Fota, preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, deputat Georgian Pop, precum şi membri ai acestei comisii.
Ambasadorul George Cristian Maior a precizat cu această ocazie că anul 2012 a fost unul greu, din perspectiva unor evenimente exterioare Serviciului. „Să nu uităm că au avut loc trei rânduri de alegeri, s-au schimbat mai multe Guverne. Ceea ce m-a bucurat foarte mult este faptul că Serviciul a stat aşezat pe valorile sale fundamentale de neutralitate, independenţă, profesionalism şi integritate în faţa acestui context exterior, până la urmă, Serviciului. Şi-a putut îndeplini misiunea cu profesionalism şi fără niciun fel de influenţe din exterior, inclusiv de natură politică. Acesta este lucrul cel mai important de subliniat ca mesaj”, a spus George Cristian Maior.
Populaţia are încredere în SRI
Directorul celui mai important serviciu de informaţii din România a precizat că orice sondaj de opinie indică faptul că peste 50% din populaţia României are încredere în această instituţie, ceea ce este foarte important pentru legitimitatea şi credibilitatea noastră. „Din punctul de vedere al securităţii naţionale a României, cel mai important aspect menţionat a fost faptul că nu am fost surprinşi, la nivel strategic, de nicio evoluţie negativă la adresa securităţii naţionale a României, deci am putut informa, nu am fost surprinşi. Guvernul a fost, de asemenea, informat în legătură evoluţiile de securitate naţională a României. Nu a existat, cu alte cuvinte, surpriză strategică. Dacă au mai existat greşeli, din punct de vedere tactic, din punct de vedere operaţional, aceasta este de înţeles. Nicio organizaţie ca a noastră nu poate oferi cunoaştere totală, dar ele nu au afectat securitatea naţională a României”, a spus, ieri, directorul George Maior.
„Facem eforturi deosebite pentru ca terorismul să nu se producă pe teritoriul României”
Ambasadorul George Maior a încercat să creioneze succint harta riscurilor de securitate naţională. „În primul rând, terorismul. Facem eforturi deosebite pentru ca această ameninţare să nu se producă pe teritoriul României. Au existat indicii, în 2012, că ea creşte în intensitate prin diverse măsuri, inclusiv sau îndeosebi la nivel de prevenţie am putut evita acest risc major pentru populaţie. A fost un an de testare a apărării Constituţiei prin diverse manifestări. În plus, anul trecut ţara noastră s-a confruntat cu cel puţin două atacuri cibernetice majore la baze de date, la infrastructuri tehnologice majore. Am putut să le contracarăm şi astfel să evităm prejudicii materiale semnificative, dar şi de altă natură pentru stat. De altfel, această chestiune va rămâne o preocupare majoră a noastră pentru anii viitori. Trebuie să ne adaptăm tehnologic la această nouă ameninţare. Evident, adaptarea tehnologică presupune şi investiţii, resurse. Sunt lucruri pe care le discutăm permanent cu Guvernul, din punct de vedere bugetar”, a mai spus George Maior.
Crima organizată, risc la securitatea naţională
Crima organizată rămâne în continuare o ameninţare puternică la adresa securităţii României. „Am cooperat bine cu diverse instituţii care au competenţe, de asemenea, în acest domeniu, în special Ministerul de Interne şi Parchetele, şi acest lucru îl anticipăm ca pe o problemă de viitor în România, intensificarea, din punct de vedere calitativ, a crimei organizate şi încercăm să abordăm şi acest fenomen de securitate naţională. Evaziunea fiscală, bineînţeles, tot un risc la adresa securităţii naţionale, a fost în atenţia noastră permanent. Am lucrat bine cu ANAF-ul, cu Guvernul pe această chestiune. Am informat, dar cred că aici se poate face mult mai mult, în special în identificarea unor ţinte mai importante care aduc prejudicii majore bugetului de stat al României, repet, într-o perioadă de criză”, a subliniat directorul SRI.
„Statul, ca să fie puternic astăzi, trebuie să fie şi un stat inteligent”
Ambasadorul George Maior a subliniat şi faptul că problema corupţiei în administraţie, în justiţie a rămas o prioritate. „Noi, bineînţeles, transmitem informaţii Parchetelor pe această dimensiune. Informaţiile trebuie transformate în probe de Parchete, dar facem acest lucru în mod constant, transmitem informaţie. Nu înseamnă că acea informaţie nu este şi reală, dacă ea, uneori, nu se transformă în probe, şi ştim foarte bine care este tabloul, din acest punct de vedere, în România şi ce probleme creează şi această chestiune pentru ţară. Anticipăm, pentru 2013, creşterea acestor riscuri în intensitate. Încercăm să le prevenim, să le transformăm, într-un fel, şi într-un baraj de prevenire a acestor riscuri de combatere a lor, dar şi într-un depozit de cunoaştere pentru Guvern, pentru Preşedinţie, în legătură cu securitatea naţională a României, cu deciziile care se iau pe acest palier. Statul, ca să fie puternic astăzi, în secolul XXI, trebuie să fie şi un stat inteligent”.
„Vă garantez, în mod absolut, operarea în condiţii de strictă legalitate”
„Există această mitologie că Serviciul nu este controlat. Faceţi o comparaţie cu orice altă instituţie de informaţii din ţară şi veţi constata că nu este aşa. Au avut loc vizite, unele inopinate, la diverse unităţi ale Serviciului din partea Comisiei, au avut loc multiple interpelări ale Comisiei la care s-a răspuns şi la care se răspunde în continuare, au avut loc discuţii în Comisie. Vă garantez, în mod absolut, operarea în condiţii de strictă legalitate, din punctul de vedere a modului în care ne desfăşurăm misiunile. Până la urmă este singura noastră umbrelă de protecţie, legalitatea perfectă în ceea ce facem”.
Directorul SRI a fost decorat de preşedintele României
În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală semnificativă la protejarea valorilor democratice şi promovarea intereselor naţionale ale României, precum şi la asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor ambasadorului George-Cristian Maior, director al Serviciului Român de Informaţii.
Preşedintele României, Traian Băsescu:
„Serviciul nu este fluctuant în funcţie de majorităţile politice”
„Am participat, ca de obicei, la bilanţul Serviciului Român de Informaţii, am constatat îndeplinirea obiectivelor care au fost fixate în CSAT, pentru anul 2012: consolidarea capacităţii SRI de a face faţă atât luptei anticorupţie, cât şi crimei organizate, ca partener al altor instituţii, este, de asemenea, un lucru evident. Prioritatea majoră rămâne, în continuare, prevenirea actelor de terorism pe teritoriul României, plecând de la premisa că, în momentul de faţă, urmare a primăverii arabe, structuri teroriste sunt deja la frontiera de sud a Uniunii Europene, iar perspectiva retragerii trupelor NATO din Afganistan creează premise pentru ca şi frontiera de Est a Uniunii şi a NATO să devină vulnerabile, din acest punct de vedere. În ceea ce mă priveşte, sunt mulţumit de activitatea Serviciului Român de Informaţii, am constatat ceea ce era de constatat, şi anume că Serviciul nu este fluctuant în funcţie de majorităţile politice şi că rămâne ancorat în realizarea misiunilor lui şi în legea după care funcţionează”.