Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”, a Mitropoliei Olteniei, a înmânat astăzi diplome de merit voluntarilor care în această perioadă s-au implicat în campania umanitară „Dar cu drag de Mărţişor”. În cadrul acestei campanii, zeci de elevi voluntari din Craiova au realizat mărţişoare din lut care care au fost expuse spre vânzare, în scop umanitar. O parte din fondurile obţinute au fost folosite pentru a ajuta copil diagnosticat cu sindrom Down şi o familie nevoiaşă cu cinci copii minori, care au rezultate deosebite la învăţătură. De asemenea, o parte din aceste fonduri au fost direcţionate către o acţiune de pictare a saloanelor Secţiei de Chirurgie Pediatrică de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Acţiunea a fost realizată de către voluntari care astăzi au primit, la rândul lor, diplome de merit. Acordarea diplomelor a avut loc într-un spectacol special găzduit de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.