Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a solicitat, ieri, Guvernului României, printr-o adresă din partea Primăriei Municipiului Craiova, includerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova în lista penitenciarelor care trebuie relocate în afara zonelor urbane. Memorandumul prezentat de Ministerul Justiţiei prevedea relocarea doar pentru penitenciarele Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş, Iaşi, Ploieşti, Timişoara şi secţia exterioară Cluj din cadrul Penitenciarului Gherla. În acesta se amintea faptul că amplasarea închisorilor în mijlocul zonelor urbane generează o serie de probleme şi riscuri, atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru poliţia penitenciară. Deşi Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova se află în zonă centrală, fiind înconjurat de case, blocuri, un colegiu şi chiar şi o grădiniţă, acesta nu fusese inclus în lista Ministerului Justiţiei. Prin demersurile primarului Craiovei, la guvernul României – ţinându-se cont de doleanţele craiovenilor -, penitenciarul va fi relocat în afara localităţii.
Vicepremierul Marian Neacşu şi doamna ministru Alina Gorghiu au confirmat telefonic, primarului Lia Olguţa Vasilescu, că urmează „să prindă” şi Craiova în lista oraşelor care vor putea să mute penitenciarele în afara zonei centrale, ca urmare a demersurilor făcute.