Proiectele europene Erasmus+ încurajează interdisciplinaritatea

0
1099

Proiectul european Erasmus+ „ROBOtics Learning for empowering the new GENerations of EU Innovators”, cu acronimul ROBOGENIUS, coordonat de Boreal Innovation din Franța, a reprezentat un succes pentru Colegiul Național ”Frații Buzești” care sprijinit de Asociația de Știinte Socio – Economice au reușit să îndeplinească toate obiectivele operaționale impuse de proiect.

ROBOGENIUS este deja în cel de-al doilea an de implementare și a fost de un real folos atât pentru cadrele didactice de informatică și fizică, cât și pentru elevii de la Colegiul Național ”Frații Buzești”, care cu sprijinul financiar al proiectului au extins clubul de robotică și la elevii de gimnaziu. Acestia au primit ca sponsorizare trei roboti programabili din piese de lego cu care pot lucra și învăța astfel primii pași în programarea roboților. Acest proiect Erasmus+ a sprijinit interdisciplinaritatea, cu ajutorul lui elevii noștri au înțeles de ce trebuie să învețe informatică și fizică, au aplicat practic niște noțiuni teoretice destul de abstracte, au trecut la un nou mod de învățare, învățare prin descoperire, o metodă modernă și benefică generațiilor noi de elevi.