Facultatea de Drept din cadrul Universității din Craiova anunță înființarea Centrului de documentare și asistență juridică pentru cetățeni (CDAJC-UCV), în special cei din grupuri vulnerabile, care sunt victime ale unor abuzuri sau nereguli din administraţia publică şi sistemul judiciar.
Centrul funcționează la sediul Facultății de Drept și a fost înființat în cadrul unui proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă. Proiectul, intitulat „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administrație și justiție” (Cod SIPOCA/MySMIS: 377/111830), se derulează în perioada iulie 2018 – noiembrie 2019 (16 luni) și este implementat într-un parteneriat format din Asociația Română pentru Transparență din București (în calitate de lider) și șase universități din România (Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea de Vest dinTimișoara).
Experții din cadrul centrului vor desfășura activități atât în sprijinul cetățenilor (acces la materiale de documentare, analize și răspunsuri la cererile de informare și asistență primite la centru, consiliere de specialitate în vederea îndrumării către instituții competente sau avocați, asigurarea de formulare pretipizate și modele de cereri și petiții etc.), cât și în sprijinul specialiștilor în drept (acces la materiale de documentare și baze de date în domenii de interes juridic, precum și literatură de specialitate juridică, română și străină, consiliere de specialitate în vederea îmbunătățirii abilităților de comunicare și lucru cu cetățenii, transmitere de modele de cereri și petiții etc.).
Alte informații utile:
– orarul centrului: 8-20 (program general); program orar de permanenţă afişat la începutulfiecăreilunicalendaristice
– adresacentrului:
Universitateadin Craiova, Facultatea de Drept, Craiova, Calea București, nr. 107D, etajul 1, camera S;
– date de contact:
Telefon: 0770.533.423
E-mail: cdajc_ucv@yahoo.com
– experți documentare și asistență juridică din cadrul centrului:
Prof.univ. dr. Gabriel Edmond Olteanu
Prof.univ. dr. George Liviu Gîrleșteanu
– consultant informare:
Conf. univ. dr. Cristian Valeriu Stanciu