Aradul anunță investiții de 35 milioane de euro, în zona centrală

0
545

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a anunţat, miercuri, începerea unor ample lucrări de reabilitare a centrului oraşului, estimate la 35 milioane de euro, şantierele deschise în următorii doi ani urmând să afecteze traficul şi să creeze disconfort locuitorilor. Conform edilului şef al Aradului, va fi refăcută canalizarea pe o distanţă de cinci kilometri și vor fi schimbate şi conductele de apă şi termoficare – 65 de milioane de lei. Totodată, drumurile şi trotuarele vor fi refăcute, costurile fiind estimate la peste 40 de milioane de lei. Primăria va mai reabilita o serie de clădiri din centrul oraşului, precum Teatrul de Stat (17,2 milioane de lei), trei licee (37 milioane de lei) şi faţadele unor palate aparţinând municipalităţii. (sursa: Agerpres)