Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Direcţia Generală de Educaţie Timpurie, Învăţământ Primar şi Gimnazial, continuă, şi în acest an şcolar, competiţia pentru obţinerea certificatului de „Şcoală Europeană”. Aflată la cea de-a XV-a ediţie, aceasta se adresează tuturor instituţiilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. La nivelul judeţului Dolj, de-a lungul anilor, 33 de unităţi şcolare au primit acest certificat, în 2017 şapte instituţii din Craiova beneficiind de acest titlu.
Certificatul de „Şcoală Europeană” este valabil trei ani, iar competiţia constă în evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii educaţionale. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au transmis în teritoriu datele referitoare la concurs, inclusiv cerinţele care trebuie îndeplinite pentru a obţine acest statut.
Astfel, 6 aprilie 2018 este data limită (cea a poştei) a trimiterii candidaturilor, între 23 – 27 aprilie va avea loc evaluarea dosarelor, iar în mai – iunie vor fi acordate certificatele. Printre activităţile care se iau în considerare pentru candidatură se află proiecte europene (Erasmus+, eTwinning, Europa-casa noastră, etc.), unele derulate în parteneriat cu ambasade, ONG-uri, universităţi şi şcoli din Uniunea Europeană ş.a.m.d.
Printre obiective se regăsesc susţinerea dezvoltării conceptului de „învăţare pe tot parcursul vieţii”; stimularea cooperării între şcolile din România şi instituţii similare din ţările Uniunii Europene, în vederea asigurării calităţii în educaţie; promovarea unui management instituţional centrat pe dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei, etc. Plicurile care conţin candidaturile şcolilor vor fi înregistrate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, de unde vor fi preluate de către Comisia naţională de evaluare.
Conform datelor centralizate la ISJ Dolj, de la începutul programului, 33 de unităţi de învăţământ au beneficiat de acest statut, şapte anul trecut: Liceul „Traian Vuia”, Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, Liceul „Henri Coandă”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Liceul Tehnologic Special „Beethoven”, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”, toate din Craiova.