Craiovenii s-au luptat, ieri, la propriu cu o iarnă dușmănoasă, fiind nevoiți să țină piept valurilor de zăpadă spulberată și nămeților de pe trotuare. Autoritățile s-au străduit din răsputeri să mențină traficul la un nivel acceptabil, dar eforturile le-au fost zădărnicite de căderile neîntrerupte de zăpadă, dar și de societățile contractate în toamnă care au refuzat să-și scoată toate mașinile la intervenții. Astfel că deszăpezirea a fost sortită să se bazeze pe o flotă de utilaje redusă la jumătate, care cu greu a putut să învingă depunerile de zăpadă de după viscol.
Când nimeni nu se mai aștepta, iarna s-a întors în prag de mărțișor și a făcut prăpăd. Cel puțin așa au stat lucrurile în Craiova, unde viscolul a bătut neîncetat toată ziua, spulberând zăpada și acoperind rapid trotuarele, străzile, peroanele stațiilor de îmbarcare a călătorilor, parcările și intrările blocurilor. Pe unele străduțe, care, de regulă, nu sunt circulate, peisajul era de-a dreptul selenar, zăpada fiind intactă și deranjată pe alocuri doar de vântul care desenase forme ciudate. La primele ore ale dimineții, nici măcar zona centrală a orașului nu arăta mai bine și era destul de dificil de mers chiar și pe strada Unirii. Pe străzile foarte intens circulate, cum sunt Calea București și bulevardul „Romanescu”, mașinile de deszăpezire își făcuseră rondul, dar s-a circulat la fel de anevoios din cauza valului de zăpadă viscolită care se ridica de pe carosabil. În cartiere, s-a putut circula doar pe străzile principale, aleile dintre blocuri fiind complet acoperite de zăpadă, oamenii descurcându-se cum s-a putut.
Societățile contractate de primărie nu au ieșit cu toate mașinile
Autoritățile s-au străduit din răsputeri să deszăpezească orașul, dar s-au lovit, la rândul lor, de viscolul în reprize și ninsoarea fără oprire, dar și de un fapt mai puțin întâlnit până acum. Potrivit Salubrității, care coordonează acțiunea de deszăpezire în Craiova, s-au efectuat demersuri pentru convocarea tuturor utilajelor necesare, solicitându-se societăților comerciale cu care s-au încheiat contracte de închiriere numărul maxim de utilaje, dar, în mod surprinzător, firmele nu au răspuns prompt la apel. „O parte dintre operatorii economici convocați de SC Salubritate a pus la dispoziție doar jumătate din numărul minim de utilaje prevăzut în contract (spre exemplu, din numărul maxim de 12 utilaje contractate pe un lot au fost aduse 5 utilaje). De asemenea, unul dintre operatorii economici contractați nu a pus la dispoziție, până la această oră (n.r. – ora 17.00) nici un utilaj”, a ținut să precizeze purtătorul de cuvânt al SC Salubritate, Cristina Ghenea.
Doar 51 de mașini, din 100, au fost disponibile
Prin urmare, din totalul de 100 de utilaje, pe care se baza municipalitatea pentru această iarnă, doar 51 de utilaje au fost scoase, efectiv, la intervenții. Acestea au fost rulate toată ziua, mai întâi pe străzile centrale și apoi pe cele secundare, în cartiere, fiind folosite la îndepărtarea zăpezii și împrăștierea materialului antiderapant. „S-a acționat cu prioritate pentru îndepărtarea zăpezii pe străzile principale din Craiova și menținerea acestora în stare funcțională, conform prevederilor Anexei 3 din Planul comun de acțiune pentru deszăpezirea, prevenirea și combaterea poleiului în municipiul Craiova, pentru iarna 2017-2018, aprobat prin HCL nr. 418/2017, ulterior acționându-se pe străzile secundare, cu grad de prioritate 2 și 3. Acțiunea s-a desfășurat și se desfășoară cu dificultate, pe fondul ninsorii abundente, vântului care viscolește zăpada și a traficului intens”, a mai spus Cristina Ghenea.
Viscolul, combătut cu 250 de tone de material antiderapant
Pentru a înlesni activitatea de deszăpezire, s-a luat decizia scoaterii din funcțiune a semafoarelor și trecerea în tandem a utilajelor, acțiunea fiind sprijinită de Poliția Locală Craiova. Concomitent, peste 500 de muncitori necalificați din cadrul SC Salubritate Craiova SRL, RAADPFL Craiova, Companiei de Apă Oltenia, Termo Craiova și SC RAT Craiova SRL au acționat pentru degajarea trotuarelor de pe arterele din oraș, din stațiile mijloacelor de transport în comun și pentru a asigura accesul către spitale și instituțiile publice. Pentru a împiedica stratul de zăpadă să se formeze din nou, fiindcă ningea continuu, autoritățile au împrăștiat, în numai cinci ore, de dimineață și până la ora prânzului, o cantitate de 250 de tone de material antiderapant pe străzi și trotuare. Peste 1.000 tone de nisip și sare în amestec și clorură de calciu fusese utilizată deja, începând din seara de sâmbătă și până ieri-dimineață.
SC Salubritate Craiova SRL răspunde tuturor sesizărilor telefonice venite din partea locuitorilor Craiovei, transmise atât la Telefonul Cetățeanului (0251/984) sau la dispeceratul unității (0251/422.733), cât și celor scrise, transmise prin e-mail (craiovacurata@yahoo.com), depuse la registratura societății sau la Primăria Municipiului Craiova.