Artiști din Coreea de Sud pe scena Filarmonicii „Oltenia”

0
377
Lee Geun-Woo

Luna februarie se încheie la Filarmonica „Oltenia” cu un concert simfonic susținut de  artiști din Coreea de Sud – astă-seară, începând cu ora 19.00. Conduce Orchestra Simfonică a instituției dirijorul Lee Geun-Woo – muzician cu o solidă educaţie muzicală, cu studii în arta dirijorală la Conservatoarele din Moscova şi Rostov (Rusia).

Alături pianista Hye-Won Lee și baritonul Sungho Song, urcă pe scenă și foarte tânăra violonistă Kim Jung-A, elevă la Conservatorul Naţional „S. Rahmaninov” din Rusia și câștigătoarea  Premiului al III-lea la „Mozart Korea Competition Gwangju” (2013) şi la „Honam Art Competition” (2014).

Programul cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart (Concertul nr. 3 în Sol major pentru vioară şi orchestră, K. 216 – partea I), Maurice Ravel (Concertul în Sol major pentru pian şi orchestră), Giuseppe Verdi (Aria „Di Provenza il mar, il suol” din opera „La Traviata”), Georges Bizet (Cântecul toreadorului „Votre toast, je peux vous le rendre” din opera „Carmen”) și Ludwig van Beethoven (Simfonia nr. 5 în Do minor, op. 67).

Evenimentul este organizat de Filarmonica „Oltenia” în parteneriat cu Asociația Interculturală Româno-Coreeană. Un bilet costă 15 lei, cu reducere la 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.