Prof. univ. dr. ing. Fănel Iacobescu: „Avem experienţa, forţa şi pregătirea necesare pentru a dezvolta diverse domenii de activitate”

0
737

Asociaţia Mişcarea Română pentru Calitate a întrunit, vineri, Adunarea generală pentru constituirea Asociaţiei Cluster Internaţional Agro-Food, care va avea drept scop dezvoltarea economică şi crearea unui cadru specific de dezvoltare a afacerilor, de colaborare între companii, universităţii, instituţii de cercetare, furnizori, clienţi şi competitori din domeniul produselor şi industriei alimentare. Vineri s-a punctat, de fapt, înfiinţarea a două clustere, cel prezentat mai sus şi unul pentru turism. Membrii fondatori ai acestor clustere aşteaptă ca în zilele următoarele să se pronunţe hotărârea judecătorească, care va presupune începerea efectivă a activităţilor.

„Vreau să menţionez că în Europa sunt deja dezvoltate aceste clustere, care presupun o asociere între mai multe organizaţii. În cadrul acestor clustere, oamenii de afaceri se reunesc pentru dezvoltarea unor activităţi economice. Clusterele se înfiinţează nu numai la nivel european, ci şi la nivel internaţional. Un alt scop urmărit prin înfiinţarea acestora este şi acela de a accesa fonduri europene. Ne-am gândit ca noi să fim primii, aici, în această zonă geografică, unde va urma o dezvoltare economico-socială, motiv pentru care în aceste clustere s-au înscris membri şi din alte zone. Avem touroperatori nu numai din Dolj, ci şi din Bucureşti şi Mehedinţi”, a precizat prof. univ. dr. Fănel Iacobescu, preşedintele Comitetului de Iniţiativă.

O combinaţie de dinamism antreprenorial

Asociaţia Cluster Internaţional Agro-Food este constituită în baza Ordonanţei nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi reprezintă o soluţie de succes, datorită faptului că oferă o combinaţie de dinamism antreprenorial, legături intense între companii şi instituţii ce deţin cunoştinţe de top level, respectiv sinergii pro-active între actorii principali din domeniul produselor şi industriei alimentare, într-o arie geografică mai largă, incluzând în prezent România – Regiunea Sud-Vest Oltenia şi Bulgaria – Regiunea Pleven.

„În cadrul Asociaţiei vor fi implicaţi următorii actori: universităţile, instituţiile de cercetare, centrele de formare profesională – care reprezintă oferta de produse, procese şi servicii inovative; industria – inclusiv strat-upurile şi spin-offurile, care reprezintă creşterea de inovare şi, la modul ideal, ar trebui să determine şi să absoarbă oferta mai sus menţionată şi, nu în ultimul rând, autorităţile cu competenţe în facilitarea proceselor inovative – autorităţi centrale şi/sau regionale şi locale”, a declarat prof. univ. dr. ing. Fănel Iacobescu.

O asociere între participanţii care doresc să dezvolte un anumit domeniu de activitate

Conceptul de cluster nu este nou, în Europa îl mai întâlnim sub denumirea  de pol de competitivitate. Cluster este folosit mai ales în zona Marii Britanii, iar pol de competitivitate, în Franţa. Gabriel Vlăduţ, preşedintele ARIES – Asociaţia Română a Industriei de Electronica şi Software a spus în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că un cluster este o asociere între participanţii care doresc să dezvolte un anumit domeniu de activitate şi că la Craiova sunt deja 17 membrii înscrişi. „Nu sunt mulţi membri. În Franţa există un cluster care reuneşte 1.500 de membri. Acum se va pune în valoare cercetarea, atât în domeniul mediului de afaceri, cât şi în administraţia locală. Acesta este motivul pentru care doi membri – Universitatea din Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj – fac parte din ambele clustere. Fiecare dintre noi suntem experţi în diferite domenii. Suntem relativ mici pentru a crea o dezvoltare într-o regiune aşa de mare, dar uniţi vom rezolva dezvoltarea. Dorim să dezvoltăm împreună un pol puternic. De exemplu, Strategia Dunării. Pe acest proiect sunt alocate multe fonduri europene”, a mai spus ing. Gabriel Vlăduţ.

Agroo-Food îşi propune crearea şi comercializarea unor produse şi servicii inovative

Asociaţia Cluster Internaţional Agroo-Food îşi propune crearea şi comercializarea unor produse şi servicii inovative din domeniul produselor şi industriei alimentare, creşterea competitivităţii economice prin investiţii tangibile şi intangibile, finanţate din resurse proprii sau din fonduri naţionale sau comunitare. Membrii acestei Asociaţii vor avea posibilitatea participării cu standuri comune la târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale, acces la perfecţionare profesională pentru manageri şi angajaţi, prin cursuri organizate de formatori certificaţi sau cu experienţă dovedită în domeniu. Apartenenţa la Asociaţia Cluster Internaţional Agro-Food  va facilita colaborarea cu membrii altor clustere din ţară şi din străinătate, în vederea realizării unor parteneriate strategice, cu autorităţile publice locale, regionale şi centrale în vederea asigurării unei dezvoltări durabile a zonei, colaborarea cu instituţiile de cercetare şi inovare şi cu instituţiile de învăţământ profesional, mediu şi superior, în vederea adaptării programelor de învăţământ la cerinţele prezente şi de perspectivă ale pieţei muncii.

„Consider că acesta este un proiect de succes. Pe acelaşi domeniul de activitate, adică, siguranţa alimentară, la nivel naţional, mai sunt două astfel de clustere, la Arad şi la Covasna, adică vor fi trei cu Craiova şi sunt trei clustere pe turism. Aceste clustere se înfiinţează şi în urma unei analize zonale, adică din punctul de vedere al necesitărilor economice”, a mai spus prof. univ. dr. ing.  Fănel Iacobescu.


Mişcarea Română pentru Calitate

  • Este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 1999, având ca obiect fundamental promovarea culturii calităţii.
  • Centrul regional de formare continuă prin MRC participă la realizarea unor programe de cercetare-dezvoltare, precum Leonardo da Vinci, Calist, Phare şi asigură instruirea şi formarea profesională în domeniile sistemelor de management şi directivelor bazate pe Noua Abordare şi Abordarea Globală.
  • Organismul de certificare persoane acreditat de organismul naţional de acreditare Renar certifică persoane în domeniile manager sistem de management al calităţii, de mediu, al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale, precum şi auditor sistem de management al calităţii, de mediu, al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale.