Infrastructura și mediul de afaceri, domeniile prioritare pentru dezvoltarea Doljului

0
561

         Strategia de Dezvoltare a Judeţului Dolj, în exerciţiul financiar 2021-2027, a fost prezentată ieri, la Casa Universitarilor, în prezenţa mai multor reprezentanţi ai instituţiilor din subordinea Consiliului Judeţean Dolj. Au fost prezenţi de asemenea conducerile celor două universităţi şi a Camerei de Comerţ şi Industrie. S-a marcat astfel, împlinirea a 15 ani de când ţara noastră este membră a Uniunii Europene. Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a precizat cu această ocazie că strategia stă la baza dezvoltării viitoarelor proiecte din fonduri europene, dar şi din fonduri proprii. Strategia pune accent pe calitatea vieţii cetăţeanului şi pe parteneriatul dintre administraţie, mediu academic şi mediu de afaceri. Această Strategie poate fi consultată de toţi cetăţenii judeţului Dolj, fiind făcută publică pe site-ul Consiliului Judeţean Dolj. Ea va fi prezentată consilierilor judeţeni, iar ulterior, supusă votului acestora, în cadrul şedinţei ordinară. Apoi se va trece la partea de implementare. 

Înainte de a prezenta Strategia de Dezvoltare a Judeţului Dolj, pentru următorii şase ani, au fost vizualitate proiectele realizate cu fonduri europene în cei 15 ani care au trecut de la integrarea României în Uniunea Europeană. Judeţul Dolj fiind unul dintre judeţele campioane la accesarea de fonduri europene. “Fiecare pas pe care îl facem în administrație are la bază o analiză a realității sociale și economice a județului nostru. Pentru că ne-am dorit să avem o linie de acțiune coerentă, am pus la punct Strategia de Dezvoltare a Județului Dolj pentru următorii șase ani. Astăzi, am organizat un eveniment special de prezentare a documentului care va coordona evoluția județului nostru până în 2027”, a explicat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Domeniile de interes, identificate printr-o cercetare sociologică

Analiza a fost realizată de o firmă specializată, care a parcurs toate etapele de cercetare pentru elaborarea unei viziuni intergrate pentru județul Dolj. Astfel, în centrul strategiei este cetățeanul și comunitatea din care face parte. Necesitățile și așteptările acestora vor fi corelate cu strategiile europene și naționale în vigoare, în baza a două direcții de dezvoltare strategică, adică îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea economică a județului, și două obiective de dezvoltare comune, însemnând dezvoltarea durabilă a teritoriului și buna guvernanță a instituțiilor publice, prin modernizarea administrației.  Toate acestea se vor concretiza prin proiectele pe care Consiliul Județean Dolj și le-a asumat pentru următorii ani. „Printr-o cercetare sociologică au fost identificate domeniile de interes, unde ar trebui să investim în anii următori.  În următorii ani vom pune accent pe acest parteneriat, care cu siguranță va produce dezvoltarea. Strategia de dezvoltare a fost definitivată. Avem o strategie orientată către cetățean, capabilă să asigure o dezvoltare coerentă și armonizată a comunităților. O strategie în acord cu așteptările și necesitățile comunităților locale. În același timp, am încercat să o corelăm cu strategii europene regionale și sectoriale. Am început din februarie 2021. În primul rând, cu o analiză detaliată a situației existente în județul Dolj, în toate domeniile relevante. Au fost identificate domeniile considerate prioritare, precum îmbunătățirea infrastructurii, vorbim de drumurile județene, sănătate și educație. Domeniile prioritare în care Doljul ar trebui să susțină dezvoltarea sunt infrastructura rutieră și mediul se afaceri. Am constituit cinci grupuri de lucru specializate, formate din specialişti atât de la nivelul administraţiei publice judeţene, cât şi de la primării. De asemenea vor fi antre”, spune Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.

Tot despre această Strategie a vorbit şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Antonie Solomon, care a apreciat munca în echipă şi rolul pe care îl are preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile. “Majoritatea proiectelor asumate vor fi realizate cu fonduri externe, astfel că administraţia judeţeană nu se abate de la scopul de a nu rata nicio linie de finanțare. De altfel, inclusiv Strategia de Dezvoltare a Județului Dolj a fost elaborată cu fonduri europene atrase prin Programul Operațional Capacitatea Administrativă”.

***

Ce îşi propune CJ Dolj :

📍 Modernizăm o cincime din rețeaua rutieră și alocăm fonduri pentru noi proiecte destinate infrastructurii rutiere;

📍Construim un nou terminal pentru Aeroportul Internațional Craiova;

📍Continuăm investițiile în sănătate, orientate către modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență, dezvoltarea capacității de depistare și tratare a pacienților oncologici și extinderea Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna și a Spitalului Orășenesc Dăbuleni;

📍Susținem proiectele dedicate asistenței sociale dedicate tinerilor și vârstnicilor;

📍Investim în dezvoltarea serviciilor culturale, sportive și de tineret. Construim un complex sportiv multifuncțional, restaurăm clădiri cu valoare de monument istoric și amenajăm un muzeu al satului în localitatea Cernătești. În plus, înființăm noi rute turistice;

📍Dezvoltăm serviciile competitive prin înființarea de noi parcuri industriale, incubatoare de afaceri și parcuri tehnologice;

📍Valorificăm rezultatele obținute din agricultură și îi sprijinim pe fermieri să aibă acces la depozite și la piața de desfacere prin înființarea unei rețele de centre pentru colectarea legumelor și fructelor, dar și a unei piețe de gross;

📍Gestionăm colectarea deșeurilor și investim în protecția mediului;

📍Modernizăm administrația prin digitalizare.

***

Antonie Solomon, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj :

Prezentarea strategiei noastre este disponibilă aici: https://www.youtube.com/watch?v=gmANft5uc4s

Strategia poate fi consultată și pe portalul Consiliului Județean Dolj:

https://www.cjdolj.ro/dm_dolj/site.nsf/pagini/strategia+de+dezvoltare-000039BA

Gabriel Vlăduţ, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj :