Fost parlamentar de Dolj, lider al social-democraţilor, după ce fusese ambasador al ţării la Washington, actualul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a mai gestionat de-a lungul timpului, cu destulă abilitate relaţiile cu Moscova, când România a deţinut preşedinţia OSCE, în intervenţia sa la TVR Moldova, referindu-se la situaţia tensionată dintre Rusia şi Occident a spus că se caută soluţii la reducerea neînţelegerilor acute, manifestate printr-un război hibrid. „Pregătim propunerile scrise pe care NATO le va trimite Rusiei. Secretarul general NATO a înaintat o scrisoare către toţi membrii Consiliului, Federaţiei ruse, sugerând trei grupuri tematice de subiecte care ar putea să facă obiectul unor discuţii în formatul NATO-Rusia şi vom vedea care va fi răspunsul Moscovei”. În opinia actualului secretar general adjunct NATO, „diplomaţia şi dialogul sunt preferabile tensiunii sau conflictului”. A fost reamintită, în context, şi recenta reuniune NATO-Rusia, pentru prima dată după doi ani şi jumătate, în pofida insistenţelor repetate, ca Federaţia rusă să vină la masa dialogului. Cunoscător al susceptibilităţilor ruse, Mircea Geoană a evitat cu abilitate orice „termen” care putea irita Kremlinul, nefăcând referiri concrete la aşteptările acestuia „privind garanţiile juridice de neextindere a NATO spre Est şi nedesfăşurarea pe teritorii vecine Federaţiei ruse a unor arme de atac ce constituie o ameninţare pentru securitatea Rusiei şi, în plan principal, revenirea la configuraţia arhitecturii securităţii europene din 1999, unde libertatea de alegere a aliaţilor era direct condiţionată de necesitatea de a asigura indivizibilitatea securităţii, pentru ca nimeni să nu intreprindă măsuri în interesul propriu şi în detrimentul securităţii oricărui alt stat” (apud Serghei Lavrov). Partea rusă aşteaptă aşadar reacţia NATO pe hârtie. Recent Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, în cadrul unui interviu, afirma că s-a pierdut aproape complet „cultura diplomaţiei şi a compromisului” propunând invitarea la Kaliningrad a unor observatori NATO pentru inspectarea sistemelor Iskander, pentru a se convinge că nu intră sub incidenţa interdicţiilor stabilite de tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune şi ca răspuns acceptarea vizitării bazelor americane de apărare anti-rachetă din România şi Polonia, pentru a se vedea ce reprezintă lansatoarele MK41. Astfel, încât încrederea reciprocă să sporească. Pentru moment prudenţa se face resimţită. O certitudine: societatea ucrainiană a fost coagulată, în bună măsură, de iminenţa unei invazii ruseşti, în apărarea comunităţilor din republica populară Luhansk, şi republica populară Donetk, care au complicat relaţiile externe ale Ucrainei. Conflictul îngheţat, alimentat de „Novorossia”, dă semne de dezgheţ. Nu prisoseşte supleţea diplomatică nici Kievului. Deşi aproape toată lumea a pierdut în urma conflictului ruso-ucrainian. Şi Rusia şi Ucraina şi UE şi SUA, singurul câştigător, la orizont arătându-se China, fără a face nimic. Sancţiunile economice, la care s-a făcut mereu trimitere, la intenţia anunţată „de refacere a ordinii mondiale”, n-au izolat Rusia de partenerii comerciali, din moment ce constituie a 5-a piaţă pentru exporturile UE cu 81,5 miliarde euro (2021) al treilea mare furnizor al continentului (40% din exporturile de gaze) în urma Chinei şi SUA potrivit Eurostat, cu 142 miliarde euro pe primele 11 luni ale anului trecut. O realitate „care contează”, cum s-a exprimat recent Ursula von der Leyen la Forumul economic de la Davos (20 ianuarie a.c.) într-un context de dezescaladare a tensiunilor între Occident şi Rusia. Nu poate fi omis nici faptul că pentru Federaţia rusă, UE este principalul investitor. Iar Germania, prin puternicile ei legături comerciale cu Federaţia rusă nu digeră deloc ideea sancţiunilor, ca să nu mai vorbim de excluderea Moscovei din organizaţia SWIFT, un sistem esenţial în schimburile bancare internaţionale fondat în 1973, în care se află 300 de bănci şi instituţii ruseşti. Cunoscând bine întreaga „arhitectură” a „tablei de şah” europene, secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, a spus ceea ce trebuia spus şi nimic mai mult, într-o atmosferă definită ca „isterică” de jurnalistul Ion Cristoiu, rămânând încrezător în virtuţile diplomaţiei. Deşi nu e deloc uşor, în compania lui Serghei Lavrov şi a adjuncţilor acestuia. Fireşte că sunt multe scenarii deja elaborate, România susţinând abordarea actuală la nivel euro-atlantic, cum ne-a spus Klaus Iohannis, dar singurul scenariu la care năzuim este cel care menţine pacea, pentru care de când ne ştim am optat din toată fiinţa noastră.
