Noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei

0
555

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că autorităţile belgiene au anunţat, în contextul pandemiei de COVID-19, noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei, care intră în vigoare începând de astăzi. Potrivit MAE, în perioada 27 ianuarie-1 martie, sunt permise călătoriile spre Regatul Belgiei numai pentru scopuri esenţiale, fiind autorizate doar următoarele tipuri de deplasări: din motive familiale (decese, căsătorii, regrupare familială, custodia copiilor etc.); din motive umanitare (în scop medical, asistenţă persoane vulnerabile etc.); pentru studii (cercetători, studenţi, stagiari, elevi etc.); deplasările rezidenţilor transfrontalieri; călătoriile de afaceri sau profesionale; din alte motive urgente (motive juridice, relocări etc.). MAE precizează că, în perioada menţionată, nu sunt permise călătoriile în scop turistic sau recreativ.