Unii „şi-au luat ţara înapoi”

Am răsuflat uşuraţi, prin deznodământul alegerilor prezidenţiale, că „unii şi-au luat ţara înapoi” – aserţiune ce îmbracă forme de lirism neaşteptat şi cuceritor – ceea ce înseamnă în orice logică de pe lumea asta că alţii „au rămas fără ea”. Înţelegem oricum că perdanţii, mai exact câmpul predominant al votanţilor lui Victor Ponta, adică neutilizatorii de online, „babele din satele părăsite şi beţivii de prin cârciumile rurale, cei strânşi pe marginea şanţurilor să povestească ce scriu copii plecaţi în Occident la muncă”, cum ne asigură Stelian Tănase, directorul TVR, într-un dispreţ total faţă de mediul rural, de oamenii nedreptăţiţi de toate felurile, au rămas fără ţară.  În opinia lui, ruralul şi urbanul s-au aflat în tranşee diferite. Şi cei care au votat ”altcumva” sunt suboameni, numai că această categorie sau şi aceasta îi plăteşte salariul. Acum, dacă lumea asta, pe nedrept şi iraţional stigmatizată, de sisteme avicole de gândire, luase în stăpânire ţara, fără să ne dăm seama, avem o vulnerabilitate nedibuită până în prezent. Ceea ce nu e deloc în regulă. Cum şi în vara lui 2012 panseul ăsta sbanghiu a mai fost dat pe goarnele propagandei de dreapta, suntem liniştiţi, fiind vorba de oameni care se pricep bine la vulnerabilităţi. Despre restaurarea comunismului, pe care „ameninţa Victor Ponta să o facă”, nici o vorbă, nici o aluzie, a fost aşa ceva, o strigătură săltăreaţă de campanie electorală. Nici n-ar prea avea de pe unde să-l aducă, comunismul fiind dispărut din memoria activă şi operaţională a maselor. În cele câteva zile care s-au petrecut de la momentul validării de către CCR a noului preşedinte al ţării, în persoana lui Klaus Iohannis, vedem însă alte minuni derulate pe canalele televiziunilor de ştiri, despre năstruşnice restituiri imobiliare. Mai exact, despre aportul taberei, fireşte nu e singura, care clama că „şi-a luat ţara înapoi” la cizelarea statului minimal. Susţinută declarat de Traian Băsescu „fiindcă nu minte”, doamna Elena Udrea vulnerabilizează şi ce mai era nevulnerabil din credibilitatea preşedintelui, prin ventilarea numelui său în anturajul unui atlet imobiliar cu renume, care a făcut şi a dres, ca un profesionist în materie. Lucrurile, oricum le-am întoarce, rămân confuze în ceea ce priveşte putreziciunea întinsă la tot pasul. Până la urmă, la trecerea aproape a unui veac şi jumătate, România şi-a ales, de data aceasta prin vot liber şi direct, un preşedinte de ţară „neamţ”, din afara Capitalei, ceea ce nu s-a mai pomenit. Semn că încă are suflet. Românii au avut de ales între doi candidaţi, optând predominant, mai presus decât mândria naţională, pentru ieşirea ţării dintr-un marasm. Inclusiv politic. Exerciţiul democratic, adică atunci când a trebuit să alegem dintre ai noştri, din păcate, nu i-a dus pe români spre ordine şi prosperitate, ci într-o mocirlă a sărăciei, spaimei şi celor mai negre presimţiri. Cauza? Materialul uman precar. Elitele scoase în faţă prin alegeri libere s-au dovedit invariabil pe cât de incompetente, pe atât de atinse de năravuri politicianiste. N-ar fi deloc rău s-o fi nimerit cu Klaus Iohannis, deşi … cine mai ştie. Nici el, după toate aparenţele, nu poate pleca în cadenţă spre Palatul Cotroceni.