Principalul obiectiv al noii legi a adopţiilor, votată marţi de Camera Deputaţilor, vizează creşterea numărului de copii adoptabili şi reducerea perioadei petrecute în sistemul de protecţie. De asemenea, actul normativ responsabilizează şi mai mult toate persoanele care au obligaţia ocrotirii unui copil sau care şi-au asumat această responsabilitate, şi aici vorbim de părinţii naturali, specialiştii care lucrează în serviciile de adopţie, precum şi familiile adoptive, consideră specialiştii.
„O dată cu intrarea în vigoare a acestui act, la patru luni de la publicarea sa în Monitorul Oficial, copiii vor avea şansa să părăsească sistemul de protecţie specială mult mai rapid ca până acum, pentru a se bucura de o dezvoltare armonioasă. în cadrul unei familii permanente”, potrivit Oficiul Român pentru Adopţii (ORA).
Printre modificările aduse Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei se numără stabilirea perioadei până la care un copil aşteaptă deschiderea procedurii adopţiei interne, obligativitatea efectuării expertizei serologice ADN pentru stabilirea paternităţii, în cazurile în care se doreşte recunoaşterea unui copil născut în afara căsătoriei şi în situaţia în care acesta urmează să fie adoptat de către soţia celui care a făcut recunoaşterea, reducerea la zece zile a termenelor în care vor fi judecate cazurile care intră sub incidenţa acestei legi.
De asemenea, criteriul după care o adopţie va fi calificată ca naţională sau internaţională va fi cel al reşedinţei obişnuite, oferind posibilitatea cetăţenilor români cu reşedinţa obişnuită în afara ţării să adopte un copil din România urmând procedura adopţiei internaţionale, aşa cum prevede Convenţia de la Haga.
Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament cu 290 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” şi o abţinere. Senatul a aprobat proiectul în iunie, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Proiectul urmează să fie trimis spre promulgare.