Și-a început cariera de hoț la 16 ani, dar a fost arestat

0
61
La data de 23 octombrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un adolescent de 16 ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii a cinci infracțiuni de furt calificat. Ulterior, pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
La data de 21 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați , de către o femeie de 47 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că, în ziua de 20 și în nopțile de 15/16 și 16/17 octombrie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea locuinţei sale, iar dintr-un imobil aflat în construcție i-ar fi sustras bunuri (role cablu încălzire, cabluri electrice,  prelungitoare pe rolă și electrice) în valoare de 1.000 de lei. De asemenea, la aceeași dată, polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 40 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că în perioada 29-30 septembrie, respectiv 7-8 august a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns pe terasa unui restaurant amplasat în târgul Făcăi, de unde au sustras băuturi alcoolice și non-alcoolice, în valoare de 3.000 de lei. “În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și luarea măsurilor care se impun. În cursul zilei de 23 octombrie, în urma activităţilor specifice, polițiștii au identificat un tânăr de 16 ani, bănuit de comiterea faptelor, care a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri. În baza probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul zilei de ieri,  24 octombrie, cel în cauză a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *