Povestea pe care vreau să o narez este pe alocuri descumpănitoare. Este despre două femei din Craiova, încă în putere, care muncesc cu braţele să se întreţină. Au demnitatea şi tenacitatea lor şi cred că nu sunt înţelese în demersul lor, deşi rămân încredinţate că au dreptate. Sugerează în tot ce relatează, cu nu puţine documente ajutătoare, „indiferenţa ostilă” cu care sunt privite: câtă vreme nu vii să ceri ceva de la stat, poţi să-ţi bagi sârmă în nas sau să crăpi, nu interesează pe nimeni. În schimb, dacă eşti singur, eşti mort. Eşti privit cu indiferenţă, ca un dulău jigărit, pe care îl deranjezi din somn. Şi atunci solitarilor săraci cu duhul le rămâne o singură formă de manifestare: disperarea. Uneori, inoperantă şi aceasta. Neimpresionantă. Când la strigătele tale răspunde doar ecoul, când la umilinţa sărăciei se adaugă umilinţa nebăgării în seamă, atunci în singurătatea disperată crezi că toată durerea lumii s-a abătut asupra sa. Povestea de faţă începe spre sfârşitul anilor 90, când guvernele României erau avertizate serios în legătură cu protecţia copiilor instituţionalizaţi, o grea moştenire de la defunctul regim comunist. Ne amintim cum baroneasa Emma Nicholson, membră a Parlamentului European, din partea Partidului Liberal Democrat britanic, raportor al organismului european în România, a dat prioritate rezolvării crizei din instituţiile pentru protecţia copiilor. A fost o apărătoare tenace a drepturilor copiilor defavorizaţi şi a creat multe probleme guvernului Năstase, în proiectul raportului său, supus atenţiei parlamentare în mai 2001, ameninţând cu posibilitatea întreruperii negocierilor pentru România pentru faptul că se încurajează abandonul copiilor pentru sume mari de bani. Politica guvernelor anterioare favorizase adopţiile internaţionale, până în 2001, când a fost instituit un moratoriu care interzicea adopţiile, transformat în 2004 în lege. O organizaţie neguvernamentală, numită Solidarite Enfants Roumains Abandonees (SERA), reuşise să influenţeze orientarea generală a politicii în această materie. După ce înflorise un adevărat comerţ internaţional cu copii, soldat adesea cu abuzuri îngrozitoare. Oponenţii adopţiilor internaţionale au considerat această practică o formă de trafic cu copii, iar opoziţia lor a fost fermă şi vehementă. Dacă, până în 2001 fuseseră vânduţi în străinătate circa 8000 de copii (Tom Gallagher – „Deceniul pierdut al României” -2010 – All), protecţia copilului a devenit o prioritate, iar sumele alocate din bugetul naţional au crescut. În şedinţa sa din octombrie 2001, Comisia Europeană declara că „a fost demarată reforma sistemului de protecţie a copilului”, România fiind în plin proces de negociere.
Singure pe lume
Nu sunt personajele lui Hector Malot, dar destinul este apropiat. Surorile gemene Gheorghe Viorica şi Gheorghe Carolina s-au născut (1974) în comuna Daneţi (Dolj) şi, neputând fi crescute în familie, au fost duse la casa de copii din Segarcea, unde au şi urmat şcoala gimnazială, cu repartizare ulterioară la şcoala profesională din comuna Suici (jud. Argeş), pe care au terminat-o în 1991. Au revenit în Segarcea, unde au mai stat două-trei luni, fiind preluate de Casa de copii din Craiova. În 1993 se înfiinţa fundaţia Hellios, care va fuziona cu Asociaţia The European House, cu sediul în Craiova, reprezentând fundaţia cu acelaşi nume, cu sediul în Danemarca, înfiinţată de persoane fizice daneze, având ca obiect „desfăşurarea de activităţi pentru grupurile vulnerabile, marginalizate, persoanele cu handicap – tineri şi vârstnici”, dispusă să ofere asistenţă pentru 26 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15-26 de ani, inclusiv cheltuielile aferente pentru masă şi cazare. Asociaţia The European House, fondată de prof. Sebastian Ghiţă, avea în dotare patru apartamente, dintre care două în Craiova şi două în Segarcea. Nu toţi tinerii au putut fi cazaţi în cele patru apartamente, proprietatea fundaţiei menţionate, cumpărate de fundaţia cu acelaşi nume din Danemarca, încât au mai fost cumpărate două apartamente în municipiul Craiova. Numai în anii 2002-2003 sponsorul danez a asigurat cheltuielile aferente asistenţei sociale, după care sarcina cheltuielilor de tot felul a fost preluată de Primăria Craiova, conform normelor europene. Toată povestea a durat până în 2015-2016, când European House ar fi solicitat câte 100 de lei pentru fiecare persoană, contravaloarea cheltuielilor de întreţinere. Moralmente, profesorul Sebastian Ghiţă şi-a făcut datoria civică, aproape exemplar. Ceea ce a urmat, după ieşirea lui din scenă, este o altă poveste.
Asociaţia Vicariatul Mitropoliei Aquileia trece la evacuare
Până în decembrie 2022, când au fost citate în dosarul de evacuare, cele două surori gemene Gheorghe Viorica şi Gheorghe Carolina nu au ştiut, mărturisesc, nimic de absorbţia fundaţiilor şi nimeni nu le-a propus un nou contract, chiar de închiriere sau altă variantă de locuit. Domnul Ilin Bogdan Mihai, preşedintele Asociaţiei Vicariatului Mitropoliei de Aquileia, deşi aceasta are ca obiect de activitate „sprijinirea persoanelor bolnave, cu handicap sau în stare de nevoi de orice fel”, a obţinut evacuarea silită a două persoane cu certificat de handicap, dar care lucrează şi au exercitat diverse activităţi, inclusiv de vânzătoare de ziare. Ele locuiesc în acelaşi apartament cu alte persoane, cu statut similar. De la această margine a lucrurilor nimic nu se mai leagă coerent, fiindcă şi preotul Ilin Bogdan Mihai are propria versiune, nu lipsită de argumente suficient de convingătoare. Apartamentul în care locuiesc surorile gemene Gheorghe Carolina şi Gheorghe Viorica, din strada Mihail Moxa, bloc C17, de opt ani este împărţit cu alte patru persoane. Domnul Ilin Bogdan Mihai are numai reproşuri la adresa acestora, care nu-şi plătesc întreţinerea, ceea ce contestă cele în cauză, prezentând chitanţe CEC pentru plăţi (700-1000 lei). În luna august, asociaţia a pretins 2000 lei, de la cele șase persoane şi s-a plătit 800 lei. Executarea judecătorească a devenit iminentă, după ce contestaţia la executare, depusă la Judecătorie, n-are încă răspuns. Executarea este programată astăzi. Dacă putem înţelege dreptatea domnului Ilin Bogdan Mihai (care evocă pierderi de 200 mil. lei vechi), aprig în indignarea sa, extrem de cuviincios în dialogul avut, nu putem înţelege lipsa de empatie a acestuia, care, opinăm, ar trebui să aibă alte valenţe. Logica domniei sale ne joacă feste. O altă alternativă de locuinţă socială pentru surorile menţionate nu există. Ceea ce nu se mai poate înţelege este altceva: ONG-ul în discuţie este de utilitate publică sau nu? Patrimoniul său iniţial, cumpărat în scop caritabil de sponsori danezi, poate dobândi altă destinaţie? Fireşte, nu ceea ce nu înţelegem noi contează, ci faptul că empatia noastră, a celorlalţi, este de multe ori expresia unui kitch tragic. Semnul celei mai întristătoare secete sufleteşti. În stradă, cele două femei şi colegele lor de apartament nu pot fi aruncate cu sălbăticie. Un nou termen de graţie trebuie să li se acorde. Dar acestea sunt numai supoziţii.
