RAT Craiova se împrumută pentru 5 autobuze second-hand

0
406

Conducerea RAT Craiova şi-a făcut planurile să îşi echipeze parcul auto, care o duce din ce în ce mai rău, cu cinci autobuze second-hand. Partea proastă este că societatea de transport nu dispune de bani nici pentru achiziţionarea acestor mijloace de transport care au mai fost rulate pe străzile altor oraşe şi, din acest motiv, urmează să acceseze un credit bancar pentru investiţii în valoare de 960.000 de lei.

Din totalul de 180 de mijloace de transport, câte sunt acum în parcul auto al RAT Craiova, 139 au durata normată de funcţionare depăşită, conducerea societăţii recunoscând că „prezintă un grad avansat de uzură fizică şi morală, determinat de numărul mare de kilometri rulaţi”. Totodată, o parte din acestea nu îndeplinesc nici toate standardele de confort şi siguranţă prevăzute de normele europene, pentru toate categoriile de călători: doar 102 autobuze sunt adaptate pentru transport persoane cu dizabilităţi şi doar 31 autobuze respectă normele de protecţie a mediului înconjurător. ”În vederea susţinerii activităţii de transport public de călători în municipiul Craiova, propunem ca RAT SRL să achiziţioneze un număr de 5 (cinci) autobuze second hand. Suplimentarea capacităţii de transport este prioritară pentru desfăşurarea activităţii, deoarece are cea mai mare pondere în realizarea veniturilor obţinute de societate, astfel considerăm această investiţie oportună”, se arată în solicitarea făcută de SC RAT Craiova SRL.

Împrumut de 960.000 de lei

Reprezentanţii societăţii de transport au estimat costurile celor cinci autobuze second-hand la suma de 1.125.000 de lei, dintre care doar 165.000 de lei pot fi acoperiţi din sursele proprii. Pentru restul, RAT Craiova şi-a făcut planul să contracteze un credit de investiţii – de 960.000 de lei. „Având în vedere capacitatea dovedită a societăţii de accesare-rambursare a contractelor de credit de la instituţiile bancare, condiţiile de finanţare foarte avantajoase din prezent, precum şi desfăşurarea transportului public local în cele mai bune condiţii, considerăm oportună accesarea unui credit bancar pentru investiţii în sumă de 960.000 de lei”, se arată în motivaţia RAT Craiova. Pe ordinea de zi a şedinţei de azi există un proiect de hotărâre care propune, astfel, mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova, Dan Zorilă, de a vota în Adunarea Generală a Asociaţilor a R.A.T. SRL, desemnarea administratorului Marcel Tănăsescu să iniţieze demararea procedurilor de accesare a unui credit bancar pentru investiţii.

Autobuzele să fie fabricate cel puţin în anul 2010

Potrivit documentaţiei depuse, conducerea RAT Craiova urmează să-şi garanteze creditul de investiţii cu mai multe imobile pe care le deţine în proprietate. Pe listă sunt trecute patru imobile, între care sediul principal, depoul de tramvaie, autobaza II şi biroul de abonamente pe care îl are deschis pe Calea Bucureşti. Din banii obţinuţi prin credit, reprezentanţii RAT Craiova şi-a plănuit să cumpere cinci autobuze second-hand, cu lungime de 12 metri şi capacitate de 80-100 locuri (27-35 locuri pe scaune). În caietul de sarcini se menţionează că autobuzele trebuie să fie de aceeaşi marcă şi de acelaşi tip şi să nu aibă anul de fabricaţie după anul 2010, inclusiv. De asemenea, autobuzele vor fi tip salon, nearticulate, şi dotate cu aer condiţionat, atât în cabina şoferului, cât şi în salonul călătorilor. Pentru persoanelor cu dizabilităţi, trebuie să fie dotate rampă de acces şi spaţiu interior pentru cărucior, prevăzut cu centură de siguranţă şi bară de susţinere. Autobuzele trebuie să aibă volanul pe partea stângă şi trei uşi pe partea dreaptă, iar designul exterior şi din interior să fie „modern şi să confere confort corespunzător călătorilor”, se mai arată în caietul de sarcini.

Încă două credite se mai aflau pe listă

Pe lângă creditul de investiţii, în solicitarea iniţială, reprezentanţii SC RAT Craiova trecuseră şi alte două sume, pentru care, de asemenea, se gândeau să acceseze un credit bancar. Este vorba de un credit de 4,3 milioane de lei pe care societatea de transport din Craiova se gândea să-l contracteze de la o bancă pentru „achitarea obligaţiilor restante la bugetul de stat, în cuantum de 4,68 milioane de lei, astfel evităm generarea dobânzilor şi penalităţilor foarte mari”. O altă linie de credit pe care SC RAT Craiova intenţiona să o deschidă era în valoare de 3 milioane de lei. În solicitare se spune că era necesară „pentru a evita eventualele penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a obligaţiilor stabilite în contractele de furnizare încheiate de RAT Craiova cu diverşi furnizori de piese şi materiale, carburanţi, energie termică şi energie electrică”. Cu alte cuvinte, pe lângă suma de 960.000 de lei, RAT Craiova ar mai avut nevoie de un credit mare de 7,68 milioane de lei cu care să-şi rezolve problemele financiare. Autorităţile locale şi-au asumat însă doar creditul pentru cumpărarea celor cinci autobuze second-hand.