Incendiu puternic la Afumați

0
1
În acest moment, echipajele de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Băilești acționează pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cantitate mare de plante furajere depozitate în aer liber, în comuna Afumați, sat Covei.
La fața locului intervin trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, un buldoexcavator și o cisternă cu apă puse la dispoziție de Primăria Afumați.
Incendiul amenință locuințele aflate în apropiere, iar forțele de intervenție lucrează susținut pentru limitarea extinderii flăcărilor. “În prezent, incendiul este localizat pe partea cu casele, ceea ce înseamnă că riscul imediat de propagare către gospodării a fost redus. Cu toate acestea, vântul care adie constant menține un grad ridicat de pericol, astfel că intervenția este una complexă și în continuă dinamică”, precizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *