“Noi susţinem guvernul Siriei. Furnizăm şi vom continua să furnizăm ajutor şi asistenţă tehnică militară“, afirma preşedintele rus, Vladimir Putin, săptămâna trecută. Când propunea o “sfântă alianţă” contra jihadiştilor şi Statului Islamic, reafirmând susţinerea indefectibilă pentru Bashar al-Assad. Planul preşedintelui rus va fi evocat în discursul din faţa Adunării generale a ONU, luni 28 septembrie a.c.. Un plan, până recent inacceptabil pentru occidentali şi aliaţii lor, care legau rezolvarea conflictului sirian de despărţirea de Bashar al-Assad. Dezordinea şi incertiutudinea din Siria, generată de rebeli, jihadişti, forţe loiale, kurzi, cu consecinţe resimţite din plin de europeni, prin fluxul de imigranţi, au creat premizele reinserării Rusiei în jocul internaţional, situaţie de care Vladimir Putin a profitat numaidecât. Esenţialul pentru Moscova, în acest moment, este să se reapropie de UE după criza ucraineană. Târgul pare tentant. Oricât de mare ar fi inteligenţa unor lideri europeni şi americani, aceştia s-au văzut în faţa unei mutări năstruşnice, pe care manualele de diplomaţie, ar putea-o reţine ca “apărarea Putin“, a cărei formulare teoretică poate suna cam aşa: cum să obţii în contextul unei scăderi a puterii, răsturnarea calculelor. Fără Rusia, Iran şi Turcia nu se poate rezolva conflictul din Siria, care a dat peste cap Europa, provocând animozităţi inutile între membrii şi nemembrii UE pe chestiunea refugiaţilor. Ruşii sunt deja prezenţi în Siria şi potrivit estimărilor americane circa 500 de militari ai infanteriei marine se află în regiunile Tartous şi Lattaca (nord-vestul ţării şi fieful aluiţilor regimului) dintr-un total de 1.700 de militari ruşi, cum avansează cotidianul Kommersant. Oficial, ministerul rus al apărării vorbeşte de manevre militare ale forţelor navale ruseşti, în partea orientală a Mediteranei. Site-ul turc Bosphorus Naval News certifică, de asemenea, prezenţa rusă în Siria. Este vorba de vase militare, care transportă trupe, susţinere logistică, nave special venite din Marea Baltică, acostate regulat la Tartous. Baletul naval este acompaniat de ceea ce se întâmplă pe aeroportul Bassel al-Assad, după numele fratelui mai mare al lui Bashar, mort în 1994, la 25 de km de Lattaca. Imaginile satelit cu avioane (SU 30 SM, SU 25 şi SU 25M), drone şi elicoptere de luptă (KA 52) atestă că deplasarea rusească a început la sfârşutul primăverii. Moskva, nava amiral a flotei ruse, a părăsit joi portul Sevastopol, din Crimeea, îndreptându-se în strâmtoarea Bosfor, pentru a lua parte la manevre ce implică nava Saratov şi distrugătorul Smetlivy. Ambasadorul sirian la Moscova, Rian Haddad, a admis miercuri, că Siria priveşte favorabil construcţia unei baze militare ruse în oraşul Lattaca în dorinţa de a combate terorismul. “Nu există altă soluţie la criza siriană decât ranforsarea structurilor guvernamentale şi a ajutorului contra terorismului“, a declarat Vladimir Putin, care îl va întâlni luni la New York pe Barack Obama, pentru prima dată, după iunie 2013, în Irlanda de nord. Într-un interviu acordat canalului american CBS, Vladimir Putin şi-a exprimat, ca niciodată, fidelitatea faţă de Bashar al-Assad, dialogul integral urmând a fi difuzat duminică, în emisiunea “60 de minute”. Washingtonul estimează în schimb că Bashar al-Assad este un pariu perdant. Mişcarea tactică a lui Vladimir Putin, în condiţiile în care jihadiştii Statului Islamic au devenit principalul adversar al europenilor, nu este de neglijat. Joi seara, la Paris, şeful diplomaţiei franceze Laurent Fabius, i-a întâlnit pe omologii săi, britanicul Philip Hammond, germanul Frank Walter Steinmeier, şi şefa diplomaţiei europene, Frederica Mogherini, pentru un dineu de lucru consacrat Siriei. Deja se stă pe alt picior. Damascul se felicită pentru evoluţia lucrurilor, după ce Angela Merkel menţionase că trebuie discutat cu toţi actorii, inclusiv Bashar al-Assad, dar şi alţi partaneri regionali, Iranul, ţările sunite, precum Arabia Saudită. Cert este un lucru: ranforsarea militară rusă a complicat situaţia. Când britanicul Philip Hammond afirmă că “Rusia are o responsabilitate morală în crimele regimului de la Damasc”, Serghei Lavrov zâmbeşte şi preferă să nu răspundă. Oricum, responsabilitatea “invocată” a Rusiei nu e mai mare decât a Marii Britanii în Irak.
