Lucrările de reabilitare a Bisericii „Sfântul Nicolae” – Amaradia, la final

0
38

Lucrările de reabilitare a Bisericii „Sfântul Nicolae” – Amaradia, începute în urmă cu doi ani printr-un proiect european, au ajuns la final. Ieri a avut loc recepţia, în prezenţa reprezentanţilor Primăriei Craiova, ai firmelor de construcţii şi de management, dirigintelui de şantier şi ai Arhiepiscopiei Craiovei, beneficiarul proiectului.

Printre lucrările executate la acest sfânt lăcaş se numără cele de consolidare, de schimbare a instalaţiilor electrice, termice şi sanitare, restaurarea componentelor artistice (pictură, basorelief), amenajarea peisagistică, ridicarea din zid, în stil mănăstiresc, a gardurilor de incintă. După cum a precizat părintele protopop Florin Bonea, paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” – Amaradia, prin acest proiect european de reabilitare se urmăreşte integrarea bisericii în circuitul turistic.

«Este o bucurie deosebită că am reuşit să ducem la bun sfârşit aceste lucrări, spre folosul Bisericii şi al enoriaşilor. Este o realizare foarte importantă, dacă avem în vedere faptul că Biserica „Sfântul Nicolae” – Amaradia este una dintre cele mai vechi din Craiova, aici găsindu-se cea mai veche frescă păstrată integral într-o biserică din Cetatea Băniei», a precizat părintele protopop Florin Bonea.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 5, „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”. Valoarea acestuia se ridică la aproximativ 5.600.000 de lei, din care în jur de 4.600.000 de lei reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă.