La acest sfârşit de săptămână, atât vineri noaptea, cât şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii şi jandarmii doljeni au acţionat în Craiova, dar şi în judeţ, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii. Oamenii legii au descins în baruri, discoteci, au făcut verificări în trafic, pentru neregulile constatate fiind aplicate amenzi de peste 30.000 lei, în timp ce zece persoane s-au ales cu dosare penale.
Pe tot parcursul week-end-ului, la nivelul judeţului Dolj au fost organizate razii, în mediul rural, dar şi în Craiova, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, a faptelor comise cu violenţă şi a celor prin care se pune în pericol siguranţa traficului rutier, dar şi pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii şi jandarmii au verificat 143 de agenţi economici şi 109 unităţi de alimentaţie publică, fiind legitimate 1.201 persoane, 25 dintre acestea fiind conduse la sediul subunităţilor de poliţie pentru cercetări. În plus, au fost constituite 20 de filtre rutiere pe drumurile din judeţ, la care agenţii de poliţie rutieră au oprit pentru verificări 709 autovehicule, pentru încălcările legislaţiei în vigoare fiind reţinute în vederea suspendării 9 permise şi retrase 5 certificate de înmatriculare.
“Acţiunile desfăşurate s-au finalizat cu constatarea a 171 fapte de natură contravenţională, pentru care au fost aplicate amenzi în sumă de 33.047 lei, întocmirea a 10 dosare de cercetare penală pentru diverse infracţiuni şi ridicarea în vederea confiscării a unor bunuri în valoare totală de 2.600 lei”, a declarat comisar Florentina Popescu, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.
După cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj, unul dintre cei care s-au ales cu dosar penal a fost şi Costel Dumitru, 26 ani, din Craiova, care conducea un autoturism Volkswagen Passat, prin comuna Cârcea şi nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţistului. Poliţiştii s-au luat după el, cu ajutorul altor echipaje au reuşit să-l blocheze în trafic, iar la controlul efectuat în autoturism au găsit o bâtă de baseball, astfel că i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru port ilegal de armă albă şi i-au reţinut permisul de conducere.
În cadrul aceloraşi activităţi, pe raza comunei Brădeşti a fost depistat Constantin Petic, de 21 de ani, din Târgu Jiu, care transporta cu un autovehicul material lemnos de esenţă fag cu un aviz de însoţire necorespunzător. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei şi a rămas fără lemne, care au fost confiscate.
Alte două dosare de cercetare penală s-au întocmit pe numele lui Sorin Andrei, de 29 de ani, din comuna Unirea, şi Cristian Ştirbu, de 40 de ani, din comuna Sadova, ambii depistaţi la volan deşi nu aveau permise de conducere.