Un bărbat de 56 de ani şi-a pierdut viaţa, vineri seara, după ce a căzut de pe o schelă. Bărbatul era angajat la o firmă ce contractase lucrări de reabilitare exterioară a unui bloc de pe Rocadă.
Constantin Mihăilescu, de 56 de ani, din Craiova, lucra, împreună cu alţi muncitori, la reabilitarea exterioară a unui apartament de la etajul 4 al blocului 21 de pe bulevardul “Decebal”, din municipiu. La un moment dat, martorii spun că bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut în gol de pe schelă, pierzându-şi viaţa. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, medicii încercând să-l resusciteze minute bune pe bărbat, însă fără ni0ci un rezultat. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la morga Spitalului “Filantropia” în vederea efectuării necropsiei, iar la faţa locului au ajuns inspectorii ITM Dolj, care au demarat o anchetă pentru a stabili dacă a fost sau nu vorba despre un accident de muncă.