Nigel Farage, alături de Donald Trump: “Nu aş vota pentru Clinton nici dacă aş fi plătit”

0
320

farage__si_trumpyNigel Farage, politician britanic ultranaţionalist, a declarat în cadrul unui eveniment de campanie al Partidului Republican al SUA că nu ar vota pentru Hillary Clinton nici dacă ar fi plătit pentru asta. În cadrul evenimentului de campanie al Partidului Republican, care a avut loc în oraşul american Jackson, Nigel Farage a fost prezentat de Donald Trump drept liderul Brexitului care a “înfruntat” Uniunea Europeană. Trump a descris Brexitul drept o tentativă autonomă a statului britanic şi a comparat decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană cu propria sa campanie, declarând că preşedinţia Trump ar aduce “independenţă Americii”. Farage a adăugat: “Ne-am adresat acelor oameni care nu votaseră vreodată în viaţa lor, dar susţineau părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie şi au votat pentru aceasta pentru a prelua din nou controlul asupra ţării lor, a frontierelor, mândriei şi respectului lor de sine”. Publicul care a participat la eveniment a fost nedumerit de prezenţa lui Farage, dar acesta face parte din strategia noului preşedinte de campanie al Partidului Republican, Stephen Bannon, un suporter entuziast al Brexitului. Farage se afla alături de unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Statelor Unite, atunci când declarat că Brexitul reprezintă “oamenii simpli, oamenii reali”. Un studiu efectuat cu puţin timp înaintea acestui eveniment a demonstrat că opt din zece americani nu au auzit vreodată de Farage sau de Brexit. Donald Trump a pus însă accent pe obţinerea voturilor minorităţilor. Deschiderea evenimentului de campanie fiind făcută de pastorul de culoare Mark Burns care a acuzat-o pe Hillary Clinton de rasism. “Milioane de copii mor din cauza democraţilor rasişti”, a declarat Mark Burns făcând referire la susţinerea dreptului la avort din partea Partidului Democrat. “Hillary Clinton este bigotă, ea vede votanţi, nu persoane de culoare sau fiinţe umane”, a afirmat Donald Trump. “Eu spun aşa: dacă aş fi cetăţean american, nu aş vota pentru Hillary Clinton nici dacă aş fi plătit”, a subliniat Nigel Farage în încercarea de a-l susţine pe candidatul la preşedinţia SUA al Partidului Republican.