Autorităţile ucrainene au afirmat ieri că un convoi format din „zeci” de blindate şi tancuri a trecut frontiera dinspre Rusia în sudul Ucrainei, în apropiere de Marea Azov, şi este implicat în lupte cu grănicerii. „Frontiera ucraineană a fost încălcată de un convoi de zeci de tancuri şi vehicule blindate”, care au intrat pe teritoriul ucrainean în apropiere de oraşul industrial Mariupol, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Leonid Matiuhin. „Convoiul a fost oprit de grăniceri (…). Bătălia este în desfăşurare”, a adăugat el. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate al Ucrainei, Andrei Lîsenko, citat de agenţia Reuters, a adăugat că trupe ruse deghizate în separatişti au trecut graniţa şi au pătruns în sud-estul Ucrainei cu zece tancuri şi două transportoare blindate, pentru a deschide un nou front. „În această dimineaţă (n.r. – ieri dimineaţă), trupele ruse deghizate în combatanţi din Donbas au încercat să deschidă o nouă zonă de confruntări militare în sudul regiunii Doneţk”, a precizat oficialul ucrainean în faţa presei.
La rândul lor, rebelii proruşi din estul Ucrainei au afirmat că şi-au lansat forţele într-o contraofensivă de amploare vizând trupele guvernamentale, care au recunoscut ieri o „creştere a acţiunilor inamicului”. Duminică, „premierul” separatist de la Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, declara că rebelii au lansat cu o zi înainte o mare contraofensivă la sud de bastionul lor, încercuit de către forţele ucrainene de aproximativ o lună de zile. „Nu ne vom opri atât timp cât nu vom fi eliberat teritoriul republicii populare de la Doneţk” – autoproclamtă de către separatişti -, a spus Zaharcenko. Statul Major al operaţiunii militare a Kievului în estul ţării a recunoscut, ieri, o „creştere a acţiunii inamicului”, dar a afirmat că forţele ucrainene „continuă să menţină poziţiile ocupate” şi că au provocat „pierderi importante” insurgenţilor. La Doneţk, bastionul rebel asediat de către armata ucraineană, noaptea de duminică spre luni a fost relativ calmă, după bombardamentele intensive din weekend.
Separatiştii, acuzaţi că au tras în refugiaţi la Lugansk
Kievul a acuzat, ieri, separatiştii proruşi că au tras cu lansatoare multiple de rachete de tip Grad asupra unui convoi de refugiaţi, în apropiere de Lugansk, provocând moartea a „numeroase” persoane, inclusiv femei şi copii, însă separatiştii au dezminţit acuzaţiile, relatează BBC News Online. „Rebelii au tras asupra unui convoi de refugiaţi în apropiere de Lugansk, pe drumul dintre Hriaşciuvate şi Novosvitlivka, cu (lansatoare multiple de rachete de tip) Grad şi mortiere livrate de Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt militar Andrei Lîsenko. „Numeroşi civili au fost ucişi, inclusiv femei şi copii”, a adăugat el. Atacul a avut loc în jurul orei locale 09.40 (09.40, ora României), a mai afirmat acesta. Conform purtătorului de cuvânt, convoiul se deplasa printr-un coridor umanitar la nord de Lugansk, bastion al separatiştilor proruşi, pe unde peste 1.800 de persoane au fugit din acest oraş în două zile. Localitatea Hriaşciuvate a fost recucerită de forţele ucrainene, dar rebelii au contraatacat şi convoiul s-a regăsit, ieri dimineaţă, „în plină zonă de lupte”, a menţionat Lîsenko. Potrivit acestuia, 9 soldaţi au fost ucişi şi 20 răniţi, în decurs de 24 de ore, în estul Ucrainei. „Ucrainenii au bombardat constant drumul, cu avioane şi cu (lansatoare multiple de rachete de tip) Grad. Se pare că au ucis mai mulţi civili acum, aşa cum fac de câteva luni”, a declarat, în replică, un purtător de cuvânt al republicii autoproclamate Doneţk, Andrei Purghin.
Ruşii văd cu ochi buni parada „prizonierilor de război”
Parada „prizonierilor ucraineni de război” prezentanţi mulţimii de către rebelii proruşi la Doneţk „nu are nimic umilitor”, a declarat, ieri, ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, informează AFP. „Am văzut o fotografie de la paradă. Nu am observat nimic din ce ar putea fi considerat umilitor”, a spus şeful diplomaţiei ruse într-o conferinţa de presă. Duminică, insurgenţi proruşi au obligat să defileze mai multe zeci de „prizonieri de război” ucraineni, în centrul oraşului Doneţk, în estul Ucrainei, în timp ce restul ţării sărbătorea Ziua Independenţei. „Prizonierii” care au fost arătaţi de forţele separatiste mulţimii din Doneţk mergeau cu capetele plecate, cu mâinile la spate, majoritatea erau nebărbieriţi, cu părul răvăşit şi îmbrăcaţi fie în combinezoane militare, fie în haine civile. Oameni din mulţime aruncau cu diverse lucruri în direcţia prizonierilor, inclusiv cu sticle.
Moscova vrea să trimită încă un „convoi umanitar” în Ucraina
Rusia va trimite un al doilea „convoi umanitar” în Ucraina şi a informat Kievul despre această intenţie, a precizat ieri ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, la câteva zile după intrarea pe teritoriul ucrainean a unui prim convoi umanitar rus controversat. „Am transmis ieri (duminică) o notă oficială Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe, indicând intenţia noastră de a trimite un nou convoi umanitar”, a declarat ministrul rus, într-o conferinţă de presă. „Ne exprimăm convingerea că acesta va fi trimis în cursul săptămânii”, a adăugat Lavrov, precizând că o „listă detaliată” a încărcăturii camioanelor din convoi a fost pusă la dispoziţia Kievului. „Suntem dispuşi să negociem condiţiile în vederea trimiterii convoiului pe acelaşi traseu, cu participarea gărzilor de frontieră şi vameşilor ucraineni, în cel mai scurt timp posibil”, a subliniat acesta. Camioane din primul convoi umanitar rus au intrat vineri pe teritoriul ucrainean, fără acordul autorităţilor de la Kiev. Potrivit lui Andrei Lîsenko însă, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, unele camioane din convoiul rus au preluat echipamente militare de la uzine de armament din regiunea separatistă Lugansk.