Egipt: Procesele contra lui Mubarak şi a liderilor Fraţilor Musulmani au fost amânate

0
379
Hosni Mubarak

Un tribunal din Cairo a amânat, ieri, pentru data de 14 septembrie, procesul în apel al fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, acuzat de „complicitate la uciderea de manifestanţi” în timpul revoltelor populare din 2011, în urma cărora regimul său a fost dat jos, informează France Presse. Fostul preşedinte al Egiptului, transferat în prezent într-un spital militar din Cairo, riscă pedeapsa cu moartea. Mubarak a compărut la această a şasea audiere în apel aşezat pe o brancardă, în spatele gratiilor celulei rezervate celor acuzaţi, în compania a nouă coacuzaţi, între care doi fii ai săi – Gamal şi Alaa. Anul trecut, Hosni Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru complicitate la uciderea de protestatari, dar Curtea de Apel a dispus rejudecarea cazului. Şi procesul liderilor mişcării Fraţii Musulmani – comandantul suprem Mohamed Badie şi adjuncţii acestuia, Khairat al-Shater şi Rashad Bayumi – început tot ieri, a fost amânat pentru 29 octombrie, dat fiind că inculpaţii nu au fost aduşi în sală din raţiuni de securitate, au anunţat surse judiciare. Aceştia, în prezent încarceraţi, sunt acuzaţi de „instigare la uciderea” manifestanţilor.