Campanie a ITM Dolj la staţiile de distribuţie a carburanţilor

0
372

În perioada 15-22.07.2022 a avut loc, la nivel naţional , sub coordonarea Inspecției Muncii , „Campania de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor, precum si verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea,modificarea,suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfășoară activități în staţiile de distribuție a carburanților auto cod CAEN-4730”. Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a făcut parte, cum era normal, din această acţiune, şi a avut şi rezultate.

Principale obiective ale acțiunilor de control desfășurate în cadrul Campaniei au fost: identificarea angajatorilor care nu respecta prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru diminuarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale in materie ; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă a angajatorilor, care efectueaza activităţi de distribuţie a carburanţilor auto.

Rezultate obţinute de ITM Dolj

ITM Dolj a efectuat astfel de controale, iar rezultatele se văd. “A fost o acţiune bine structurată, pe toate palierele, iar astfel de activităţi vor continua, la nivel judeţean. Rezultatele pot fi văzute prin sinteza prezentată”, a precizat Cătălin Mohora, inspector şef al ITM Dolj.  Astfel, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,  din cadrul Serviciului Control Sănătate şi Securitate în Muncă  au efectuat  22 acțiuni de control,  în urma cărora s-au constatat un  patru deficienţe.  Principalele deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: neefectuarea examenului medical periodic al lucrătorilor;  lucrătorii nu au acces la fişele cu datele de securitate puse la dispoziţie de către furnizori. În domeniul relaţiilor de muncă:  inspectorii din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă si Serviciului Control Muncă  Nedeclarată au efectuat 27 de controale,  constatându-se  optdeficienţe. Principalele deficienţe constatate în domeniul relațiilor de muncă:  neactualizare regulament intern; nerepartizarea programului de lucru in contractele de muncă cu timp partial; nerespectarea prevederilor legale referitoare la repausul săptămânal.