407 milioane de euro din fondurile politicii de coeziune sunt investite în trei proiecte de infrastructură rutieră, care vor îmbunătăţi interconectarea şi, într-un orizont apropiat, vor duce la creştere economică şi crearea de noi locuri de muncă în vestul României.
Astfel, mai mult de 336 milioane de euro vor fi investiţi în construirea secţiunii dintre localităţile Dumbrava şi Deva, din autostrada Lugoj-Deva, parte a Reţelei transeuropene de transport (RTE-T), dar şi în infrastructura conexă (poduri, intersecţii, tunele…). Timpul necesar deplasării automobiliştilor între cele două oraşe va fi redus astfel cu o treime. „Aceste proiecte, finanţate de Uniunea Europeană, au triplul obiectiv de a îmbunătăţi securitatea rutieră, de a contribui la dezvoltarea economică a regiunilor vizate şi de a consolida coeziunea teritorială din România”, a argumentat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.
Alte 62 milioane de euro vor fi utilizate pentru reabilitarea unei secţiuni din drumul naţional 6, ce leagă oraşele Alexandria şi Craiova, în sud-vestul ţării, cu scopul de a ameliora securitatea rutieră şi de a reduce timpul de deplasare cu trei sferturi de oră. Nu în ultimul rând, aproximativ 9 milioane de euro vor finanţa construirea secţiunii de drum dintre oraşele Timişoara şi Lugoj, precum şi a unei variante ocolitoare în zona Timişoara.