46,64% din candidaţii doljeni înscrişi la Titularizare au luat note peste 7. De asemenea, doi dintre cei care au participat la examenul de luni, 21 iulie a.c., au reuşit să obţină nota 10. Aceştia au susţinut proba scrisă pentru ocuparea unei catedre de învăţător şi Educaţie fizică şi sport.
Potrivit datelor transmise de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, din cei 1.210 candidaţi cu drept de participare la proba scrisă la una din cele 41 de discipline, 1.015 s-au prezentat la susţinerea examenului, iar 90 s-au retras. Una dintre cele 925 de lucrări rămase pentru evaluat a fost anulată. După corectarea lucrărilor, 46,64% din candidaţi au obţinut note peste 7, 31,92% au luat note cuprinse între 5 şi 7, iar 21,42% din participanţi nu au reuşit să depăşească nota 5. Au fost şi candidaţi care au obţinut nota maximă. Astfel, un învăţător şi un profesor de Educaţie fizică şi sport au luat nota 10. În judeţul Dolj s-au obţinut şi patru medii între 9,90 şi 10, la Limba franceză, Matematică, Istorie, dar şi Educaţie fizică şi sport.
155 de candidaţi pentru 5 posturi la Limba şi literatura română
Depunerea contestaţiilor a început ieri, imediat după afişarea rezultatelor, şi continuă şi astăzi, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în data de 30 iulie. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să aibă minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să aibă minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va realiza, în ordinea descrescătoare a notelor, în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 31 iulie şi 1 august. Ulterior, mai precis în perioada 4-5 august, va fi făcută repartizarea pentru angajare pe perioadă determinată, tot în şedinţe publice organizate de centrele de concurs. MEN precizează că profesorii care au obţinut cel puţin media 5 la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2014, au avut posibilitatea de a folosi acest rezultat şi în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacanţe/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2014. Pe de altă parte, în 9 aprilie, Guvernul a modificat Legea educaţiei, conform unei solicitării a Curţii Constituţionale, astfel încât la titularizare să poată participa şi cele 3.242 de cadre didactice care au obţinut cel puţin 7 la concursurile din ultimii şase ani şi care sunt deja angajate pe perioadă determinată. Acestora li se oferă astfel posibilitatea să fie repartizate de inspectoratul şcolar, pe perioadă nedeterminată, pe posturile didactice sau catedrele ocupate.
În total, în judeţul Dolj au fost scoase la concurs 757 de norme şi fracţiuni de normă. Cea mai mare concurenţă s-a înregistrat la Limba şi literatura română, unde au fost 155 de candidaţi pentru 5 posturi, şi la Matematică, unde pentru 9 posturi au dat concurs 85 de candidaţi.