PNL, cu ochii pe angajările din administraţia portocalie

0
307
Emil Boc

PNL consideră că avizarea de către Guvern a unor angajări preferenţiale reprezintă „încă o dovadă de sfidare a opiniei publice” şi solicită premierului Emil Boc să explice public de unde există resurse pentru aceste angajări şi de ce legislaţia a devenit „facultativă”. PNL precizează că, „în timp ce la nivel de discurs public guvernul vorbeşte, în mod populist şi propagandistic, despre reducerea aparatului de stat, a cheltuielilor bugetare, iar o bună parte a populaţiei trăieşte la limita sărăciei, în instituţiile administraţiei publice locale şi centrale, gestionate de către reprezentanţi ai puterii, s-au găsit resurse pentru noi angajări”.

„În ciuda ordonanţelor succesive prin care acelaşi guvern Boc a suspendat ocuparea posturilor vacante, o parte a ministerelor şi agenţiilor din subordinea Executivului derulează, în această perioadă, proceduri de angajare”, se arată în comunicatul PNL, care oferă ca exemplu Ministerul Mediului şi Pădurilor, unde se organizează concursuri pentru posturi de consilieri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, unde se angajează un director general şi trei şefi serviciu, şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, unde se caută consilieri şi experţi. Potrivit PNL, în administraţia locală cifrele ridică şi mai multe semne de întrebare, dat fiind că Guvernul va aviza ocuparea a peste 700 de posturi, în principal în localităţi conduse de primari PDL. „Probabil că printre contractele de muncă nou semnate, pe care Emil Boc le va prezenta cu mare fast în perioada următoare, din seria marilor realizări ale Guvernului, se vor număra şi cele aferente angajărilor de mai sus. Partidul Naţional Liberal consideră această situaţie încă o dovadă de sfidare a opiniei publice, a celor care şi-au văzut salariile tăiate cu 25% sau au rămas fără un loc de muncă. PNL solicită premierului Emil Boc să explice public de ce se fac angajări în sistemul de stat, de unde există resurse pentru acestea şi de ce legislaţia adoptată chiar de guvernul pe care-l conduce a devenit facultativă, fiind încălcată în funcţie de interesele puterii”, se mai arată în comunicatul PNL.

Guvernul a avizat ocuparea a aproape 700 de posturi în administraţia locală, în principal în localităţi conduse de primari ai PDL, cheltuielile de personal aferente acestor angajări depăşind opt milioane lei, relevă un document oficial obţinut de Mediafax. Locurile care vor fi astfel ocupate sunt posturi vacante unice şi vor fi destinate funcţionarilor publici (291 posturi) şi personalului contractual (398 posturi). În document se susţine că posturile vacante unice care urmează să fie ocupate beneficiază de finanţare. În urmă cu o lună, Guvernul a acceptat propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor de ocupare a altor peste 300 de posturi vacante din instituţiile şi autorităţile administraţiei publice locale din 26 de judeţe.