Franța: Justiția investighează campania electorală a lui Macron

0
431

O anchetă preliminară a fost deschisă, vineri, în urma unei plângeri a unor „aleși” de dreapta, care au denunțat rolul jucat de orașul și metropola Lyon, în campania electorală a lui Emmanuel Macron. Ancheta, dispusă de Parchet și încredințată Poliției Judiciare, vizează fapte prezumate de deturnări de fonduri publice, finanțare ilegală a campaniei electorale, abuzuri de încredere. Vizat, în principal, este actualul ministru de Interne, Gerard Collomb, înainte de a intra în guvern, cu competențe administrative la Lyon. Anul trecut, la 17 iunie, i s-a mulțumit public lui Gerard Collomb, pentru numeroasele reuniuni organizate la Lyon, în favoarea formațiunii „En Marche” a lui Emmanuel Macron.