Bacalaureat 2018: Elevii susţin proba la Limba şi literatura maternă

0
407

Examenul de Bacalaureat 2018 continuă marţi cu proba la Limba şi Literatura maternă, iar proba obligatorie a profilului se va desfăşura miercuri, 27 iunie. Ultima proba, cea la alegerea profilului, va fi pe 28 iunie. Proba la Limba şi Literatura maternă poate fi la maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, ucraineană şi italiană.

Miercuri, pe 27 iunie, se va desfăşura proba obligatorie de profil, adică, matematică sau istorie şi ultima probă este cea la alegere, în funcţie de specializare şi este susţinută pe 28 iunie.

Conform Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de elevi, dintre care 118.856 sunt absolvenţi ai promoţiei 2018, iar 18.015 de absolvenţi fiind din seriile anterioare.

Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) şi este urmată de depunerea contestaţiilor între orele 12:00 şi 16:00. Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie. Rezultatele vor fi afişate, atât la instituţiile de învăţământ, cât şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Elevii care nu promovează examenul de Bacalaureat din prima sesiune pot să se înscrie în perioada 10-13 iulie pentru a doua sesiune de examen. Sesiunea a doua va începe pe 20 august, cu proba la Limba şi Literatura Română, urmată, pe 21 august, de proba la Limba şi Literatura maternă, proba obligatorie de profil va avea loc pe 22 august, iar ultima probă este cea la alegere şi este susţinută pe 23 august.

În 2017, din totalul celor 39.451 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 29.856 de candidaţi (19.201 din promoţia 2017 şi 10.655 din promoţiile anterioare). Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, în 2017, rata finală de promovare a examenului de Bacalaureat a fost de 72,9%.

Accesul candidaÅ£ilor în centrele de examen se face în intervalul 7:30 – 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaÅ£ii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor ÅŸi a desenelor vor utiliza numai creion negru, anunţă Ministerul EducaÅ£iei.

Pentru probele scrise la matematică şi geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio. Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
• susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
• susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;
• obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.

Ca şi la Evaluarea Naţională, lucrările vor fi evaluate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.

În urma evaluării lucrărilor contestate „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii. Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii. (Sursa: Mediafax)