Snowden, dispărut fără urmă

0
367
Serghei Lavrov

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a negat ieri orice legătură între Rusia şi Edward Snowden, fostul consultant al Agenţiei Naţionale americane de Securitate (NSA) căutat de SUA pentru spionaj, estimând ca „inacceptabile” acuzaţiile formulate de Washington la adresa Moscovei, relatează AFP. „Nu avem nici o legătură cu domnul Snowden, nici cu relaţiile sale cu justiţia americană, nici cu deplasarea sa în lume”, a declarat Lavrov, adăugând că tânărul american (29 de ani) nu a trecut frontiera rusă. „El de unul singur şi-a ales ruta, despre care noi am aflat, ca majoritatea celor prezenţi, din mass-media”, a afirmat şeful diplomaţiei ruse într-o conferinţă de presă la Moscova, potrivit agenţiei de presă Ria Novosti. Statele Unite au somat Rusia să li-l predea pe Snowden, ajuns duminică la Moscova, de la Hong Kong, în contextul în care fostul spion încearcă să obţină azil politic în Ecuador. Snowden este considerat un trădător de către Washington, care a cerut arestarea sa şi Hong Kong-ului şi Beijingului, pentru ca ulterior să acuze aceste ţări că n-au făcut-o. Acuzaţiile Washingtonului potrivit cărora Beijingul l-a ajutat pe fostul consultant al NSA să părăsească Hong Kong-ul, în pofida unui mandat de arestare al justiţiei americane, sunt „fără fundament”, a reacţionat ieri şi purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei chineze, Hua Chunying. „Nu este rezonabil din partea Statelor Unite să pună în discuţie modul în care Hong Kong-ul îşi gestionează afacerile în conformitate cu legea, iar acuzaţiile aduse împotriva Guvernului central chinez sunt fără fundament. China nu poate accepta aşa ceva”, a declarat purtătoarea de cuvânt în cadrul unei conferinţe de presă.

Fostul asistent tehnic al NSA, care a demascat un program de interceptare a comunicaţiilor al guvernului SUA, nu figura la zborul de ieri, de la Moscova către Havana, după ce la cursa din ajun se înregistrase, dar nu s-a îmbarcat, relatează Ria Novosti. Avionul, la bordul căruia se aştepta să se afle Edward Snowden, a aterizat la Havana, Cuba, dar fără fugar, după cum transmite agenţia rusă de presă Ria Novosti, citând AP. Astfel, zborul SU150, al companiei Aeroflot, a aterizat luni, la ora locală 18:45, pe aeroportul internaţional José Martí. Nici unul dintre ziariştii care urmăresc călătoria fostului asistent tehnic al NSA, care a venit duminică la Moscova din Hong Kong, nu l-a mai văzut de atunci. Luni, aflând că Snowden s-a înregistrat la zborul Moscova-Havana, circa 30 de reprezentanţi ai presei s-au îmbarcat la acelaşi zbor. Speranţele lor nu s-au îndeplinit însă, locul 17A, unde Snowden trebuia să stea, în conformitate cu lista de înregistrare, rămânând gol. O sursă de la aeroportul Şeremetievo a declarat Ria Novosti că Snowden s-a înregistrat pentru zborul cu destinaţia Havana, însă nu s-a urcat în avion, ci a rămas în zona de tranzit. Fotografii cu scaunul 17A, rămas gol, au apărut pe Internet. Mai mult, cu ajutorul unor internauţi, locul 17A a devenit blogger pe Twitter, după cum relatează platforma electronică Newsru. Potrivit unor surse independente, citate de Ria Novosti, Snowden s-ar putea afla în continuare în zona de tranzit de pe aeroportul Şeremetievo.